PICTURĂ // Eudochia Robu: „Îngerii sunt lumina, adevărul care alungă întunericul din viața noastră”
1956
Foto: Mariana Butnaru
Volumul „Îngerii în pictura Eudochiei Robu”, proaspăt apărut la editura ARC, a fost lansat pe 29 noiembrie curent la Muzeul Național de Artă al Moldovei, evenimentul reunind numeroși artiști plastici, jurnaliști, scriitori, oameni de cultură.
Volumul de aproape 200 de pagini include lucrări din diferite perioade ale traseului artistic al cunoscutei pictorițe, prezentând creația ei complexă, inedită, de o diversitate uimitoare, în tablouri îmbinându-se tensiunea emotivă cu armoniile cromatice, cu virtuozitatea și deschiderea spre metafizic.
Au vorbit Tudor Stavilă, istoric și critic de artă, Florina Breazu, președintă a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, Tudor Zbârnea, director al Muzeului Național de Artă, Mihai Potârniche, fotograf, inițiatorul și realizatorul proiectului. Moderator al lansării a fost Maria Pilchin, scriitoare, critic literar.
Potrivit criticului de artă Tudor Stavilă, prefațatorul cărții, Eudochia Robu pictează la fel cum respiră, penelul său este o prelungire organică a mâinii și a minții, iar culoarea se așterne pe pânză, urmând un ritm intern în consonanță cu marile cicluri cosmice ale naturii.
„În atelierul ei de la Mitoc, Orhei, departe de vacarmul citadin, iei cunoștință cu o artă a esențelor, a distilării unor motive culese minuțios din spațiul rural. Teme precum cele din seriile „Îngeri”, „Butuceni”, „Buchete de duminică” și „Cina cea de Taină” se regăsesc în creația artistei, angajată într-o comunicare cu natura și cu sine”, a subliniat Tudor Stavilă.
„Lumea individuală a Eudochiei Robu, constituită în urma studiilor la Academia de Arte Frumoase din Sankt-Petersburg, i-a oferit publicului de la noi, în mod firesc, o posibila variantă a realității în imagini artistice bidimensionale,care definesc personalitatea unui pictor. În activitatea autoarei discrepanța dintre idei și realizarea lor este minimă, iar forma clasică a metaforei picturale este definitorie (...). Motivele şi personajele din picturile sale (oamenii, îngerii, păsările, arborii, plantele, pietrele) capătă semnificație de simboluri ancestrale. Motivele rurale, satul cu arhitectura lui simplă, dar copleșitoare, au intrat irevocabil în aria intereselor sale profesionale. Lucrările Eudochiei Robu oferă un cifru al trecutului conectat la prezent și viitor”, mai menționează în prefață Tudor Stavilă.
Mihai Potârniche, realizatorul proiectului, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că l-au fascinat pânzele Eudochiei Robu, care au fost premiate și menționate la diferite saloane.
„Aceste lucrări cu îngeri, neobișnuite în felul lor, mi-au rămas în memorie pe mai mult timp. Mai târziu m-au surprins lucrările în care au fost folosite fotografii-amintiri din casa părintească cu chipuri și evenimente legate de veșnicie, cum ar fi botezul, nunta, înmormântarea. Și, nu în ultimul rând, universul rural de la Butuceni și Trebujeni cu rădăcini profunde a arhitecturii tradiționale. Aceste pânze mi-au trezit nostalgia copilăriei, deoarece m-am născut pe malul Răutului, în satul Păhărniceni, doar la o distanță de nouă kilometri de Trebujeni. Răutul, șerpuind printre dealuri și stânci calcaroase, a prins satul din trei părți, formând o potcoavă. E un sat tipic moldovenesc, cu case și coloane, garduri și porți clădite din piatră, cu hudițe și hudicioare înguste și întortocheate.
În lucrările Eudochiei Robu m-a ademenit culoarea albastră de la Butuceni. Albastrul Eudochiei Robu începe de la copertă și trece ca un fir roșu prin filele albumului. Această culoare ne alină sufletul cu speranță, bucurie. Doamna Eudochia Robu este o ființă sinceră și extrem de modestă. Și lucrul aceasta m-a determinat să realizez acest album, cu atât mai mult, că la noi se obișnuiește de a pune în valoare pictorii din Chișinău, uitând de cei de la periferie. Pânzele Eudochiei Robu sunt o adevărată declarație de dragoste a acestei vechi profesii de pictor, sunt o mărturisire a propriei ființe”, ne-a spus Mihai Potârniche.
Eudochia Robu a mărturisit, cu emoție în glas, că acesta este „cel mai frumos eveniment pentru mine în anul acesta este apariția albumului ce cuprinde o mare parte din lucrările mele”.
„Mulțumesc domnului Mihai Potârniche, autorul acestui proiect, domnului Tudor Stavilă, autorul textului, și, nu în ultimul rând, colectivului de la editura ARC, domnilor Iurie Barsa, directorul editurii, doamnelor Viorica-Ela Caraman, Ala Rusnac, domnilor Eugen Lungu, Victor Ursu, Mihai Bacinschi, Mihai Dumitriu, autorilor de imagini Mihai Potârniche și Iurie Foca!
Îngerii sunt lumina, adevărul care alungă întunericul din viața noastră. În ce cred eu? În primul rând, în glasul din interiorul meu. Și în viața cea de toate zilele. Cred în ceea ce fac, în munca mea de artist. Of, că nu vreau să spun vorbe mari! Dar, așa mi-e dat. Și nu pot să fac compromisuri în munca mea, să precipit lucrurile. Totul vine de la sine, în mod firesc, altfel risc să fiu falsă. Asta pot, asta fac, nici mai mult, nici mai puțin. Poate aici e salvarea?!”, a mai spus Eudochia Robu.
Albumul „Îngerii în pictura Eudochiei Robu” a apărut într-un tiraj de 600 de exemplare și poate fi găsit în librării.
Eudochia Robu, artist plastic, s-a născut la 30 decembrie 1958, în satul Borosenii Noi, raionul Râșcani. În 1978, a absolvit Colegiul Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală” (atelierul profesorului I. Serbinov), apoi, în 1986 – Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură „I. E. Repin” din Sankt Petersburg (atelierul pictorului E. E. Moiseenko). Din 1997 este Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. E deținătoare a numeroase premii, trofee și mențiuni. A participat la mai multe expoziții internaționale și tabere de creație. Are lucrări expuse și păstrate în colecții private din țară și din străinătate (România, Polonia, Germania, Franța, Grecia, Cipru, Slovacia, SUA ș. a.).
Fotografii de Mariana Butnaru
236
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
411
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
595
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
576
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
478
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
529
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
506
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
541
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
745
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
612
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
226
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
399
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
584
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
571
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
474
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
521
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
501
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
536
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
741
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
609
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
541
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
577
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
645
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
746
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
693
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
688
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1125
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1042
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1144
Horoscopul zilei 05.04.2026
1284
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1148
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1578
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1225
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1202
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1221
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1321
Horoscopul zilei 04.04.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














