Perle de la vârf // Parțial europeni
1078
Iurie LEANCĂ, prim-ministru: „Şi acum sunt chiar foarte optimist că în prima jumătate a anului 2014 vom deveni parțial cetățeni europeni”.
Parțial - asta cum? Răsărită încă vom mai mânca, dar deja nu vom mai scuipa pe jos?
Victor PONTA, premierul României: „Îmi cer eu scuze pentru mitocăniile consilierilor prezidenţiali şi chiar ale preşedintelui la adresa celor de la Chişinău, dar sunt convins că o relaţie istorică nu poate fi stricată de nişte persoane iresponsabile”.
Și poate, și va fi. Culmea e că și cauza e una măreață – euromandatul Ilenei.
Nicolai AZAROV, premierul Ucrainei: „Noi trebuie să începem tratative practice privind condiţiile de semnare a Acordului de Asociere cu UE şi zona de comerţ liber cu UE”.
Până acum tratativele au fost doar teoretice?
Mihai GHIMPU, liderul PL: „Nu suntem obligați să promovăm politica lui Stalin, Lenin, Brejnev etc.”.
S-o facă comuniștii! Iar PL va sta în opoziție până în 2026. Bun plan. Strategic.
Victor PARLICOV, director ANRE: „De la „MoldovaGaz” nu mi s-a oferit mită”.
Este un reproș?
Vladimir VORONIN, liderul PCRM: „La noi totul era în creștere, totul se dezvolta, totul se rezolva, era o dinamică”.
Asta privind din cabinetul prezidențial. Dacă era într-adevăr așa, nu mai pierdeați alegerile…
07.07.2016
11:00
30.06.2016
15:30
11.06.2016
09:00
04.06.2016
09:01
28.05.2016
09:00
21.05.2016
09:00
14.05.2016
09:00
07.05.2016
09:01
30.04.2016
09:00
23.04.2016
09:00
16.04.2016
09:00
09.04.2016
09:00
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















