03:07:34 02.05.2024
Stiri

Pensia de vârstă în Italia nu se obține după 15 ani de muncă. De câți ani de cotizare au nevoie moldovenii care muncesc în Italia

Actualitate 11.01.2024 09:40 Vizualizări11239 Autor: Ziarul National
Pensia de vârstă în Italia nu se obține după 15 ani de muncă. De câți ani de cotizare au nevoie moldovenii care muncesc în Italia


În Italia se află cea mai mare comunitate de moldoveni, care activează în diverse sectoare ale economiei italiene și care încet-încet se apropie de vârsta de pensionare. Pentru a obține o pensie pentru limită de vârstă pe lângă condiția împlinirii vârstei mai este și cea a anilor minimi de cotizare.

În 2024, în Italia se iese la pensie tot la 67 de ani, ca și anul trecut plus 20 de ani de contribuții la asigurările sociale (gestionate de INPS). Care este valoarea lunară a pensiei este o chestiune foarte diferită de orice ai putea să presupui. Iată o imagine de ansamblu al sistemului de pensii din Italia.

Sistemul de pensii italian este încă reglementat de Legea Fornero, măsurile au fost stabilite în 2011 și au fost modificate în mai multe rânduri. Pentru a avea dreptul la pensia standard pentru limită de vârstă (pensione di vecchiaia) este suficient să fi cotizat 20 de ani și să fi împlinit 67 de ani. Această regulă e valabilă numai pentru cei care au cel puțin o săptămână de contribuții înainte de 1996.

Cine a început să muncească și deci să cotizeze după anul 1996 pentru a putea obține pensia de vârstă cu 67 de ani și 20 de contribuții trebuie să mai îndeplinească o cerință: să ajungă o pensie de cel puțin 530,50 € lunar. Așadar, cât anume iei pensie depinde de momentul în care ai efectuat prima plată a contribuției. Mai exact, cine nu ajunge la această cifră minimă, care este 530,50 € în 2024 va continua să muncească până când va împlini 71 de ani în anumite cazuri.

În schimb, cine a lucrat și a contribuit înainte de 1996 nu trebuie să satisfacă această cerință deoarece cu 67 de ani vârstă și 20 de ani de contribuții vor primi o pensie minimă din partea INPS în 2024 de 614 € lunar.

Ar putea părea dezavantajos pentru cei care au început plățile la sistemul de pensii după 1 ianuarie 1996 dar nu e chiar așa. Pentru că aceștia pot obține o pensie de la 64 de ani. Nu trebuie să aștepte până la 67 de ani dacă pensia ajunge la o anumită sumă minimă.

Așadar, lucrătorii care au contribuit în Italia și au revenit în țara de origine pot solicita drepturile lor prin INPS. Potrivit statisticilor INPS, din cele 11 milioane de pensii pentru limită de vârstă, circa 4 milioane de beneficiari primesc sume între 500 și 1500 € lunar.

Sursa: INPS


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md