Pe terenul fostului stadion republican din centrul capitalei va fi construit noul sediu al Ambasadei SUA. Investițiile anunțate vor fi de circa 240 de milioane de dolari
1539
Pe terenul fostului stadion republican, amplasat pe strada Tighina 12 din centrul capitalei, va fi construit noul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Terenul care se află de 17 ani în paragină va fi revitalizat, iar autoritățile americane își asumă să creeze și spații deschise publicului larg, urmând a fi restaurate porțile istorice ale fostului stadion, amenajate instalații de artă publică și un nou parc. Investițiile anunțate vor fi de aproximativ 240 de milioane de dolari.
Deputații au ratificat joi, în prima lectură, Acordul cu Guvernul SUA privind achiziționarea proprietății pentru noul sediu al misiunii diplomatice.
Prețul de achiziționare al terenului cu o suprafață de circa 5,2 hectare a fost negociat în conformitate cu prevederile Legii cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil. Acesta constituie 18 milioane de euro.
Banii respectivi vor fi alocați de autorități pentru realizarea unor proiecte importante, precum reparația mai multor școli sportive, proiectarea viitorului stadion național și crearea Centrului de cultură și artă contemporană „Universul”. La fel, SUA va rambursa cheltuieli de până la 7,5 milioane de euro aferente transferului lotului de teren cu posesia vacantă, inclusiv orice plăți legate de expropriere, și eliberării acestuia de orice construcții.
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind achiziționarea proprietății pentru noul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova a fost încheiat pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de a fi prelungit cu perioade suplimentare de câte un an fiecare, dar nu mai mult de cinci ori.
Proiectul urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















