PD: „Federația Rusă desfășoară acțiuni de intimidare, abuz și ȘANTAJ împotriva lui Vlad Plahotniuc, inventând, cu două zile înainte de alegeri, un dosar fals”
1716
Partidul Democrat (PD) susține că a sesizat instituțiile internaționale „în legătură cu implicarea abuzivă a Rusiei în alegerile din R. Moldova”, după ce Ministerul Afacerilor Interne de la Moscova a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că pe numele lui Vlad Plahotniuc a fost deschis un nou dosar penal.
„PD consideră că instituții din Federația Rusă desfășoară acțiuni de intimidare, abuz și șantaj împotriva liderului partidului, Vlad Plahotniuc, inventând cu două zile înainte de alegeri un dosar fals pe numele său. Considerăm că aceste acțiuni au fost inițiate cu scopul de a influența rezultatul alegerilor din R. Moldova, de a manipula opinia publică și de a sprijini o anumită forță politică în detrimentul alteia”, se arată în comunicatul de presă remis de partidul de guvernământ.
Sursa citată mai arată că PD a informat comunitatea internațională, inclusiv asupra încercărilor repetate ale unor servicii speciale ruse „de a îngrădi libertatea de deplasare a unor lideri ai partidului, prin intermediul unor sesizări false transmise către Interpol, inclusiv în perioada pre-electorală”.
„Aceste încercări, pe care le considerăm parte a unui război hibrid, l-au vizat de mai multe ori și pe liderul partidului, Vlad Plahotniuc, însă Interpol le-a respins de fiecare dată, ca fiind acțiuni de hărțuire politică”.
Democrații au mai adăugat că „acest ultim caz de intimidare, împreună cu abuzurile care se fac împotriva celor doi piloți moldoveni deținuți nejustificat la Moscova în scop de PR pentru un partid politic, dar și propaganda exercitată de entități ruse prin intermediul mass media, sunt indicii suficiente care generează o îngrijorare profundă în legătură cu implicarea abuzivă a Federației Ruse în afectarea desfășurării alegerilor din R. Moldova”.
„PD a solicitat instituțiilor internaționale și observatorilor să consemneze aceste încercări ale Federației Ruse de a interveni brutal în buna desfășurare a alegerilor din R. Moldova. Au fost sesizate în acest sens Misiunea de observare a alegerilor OSCE/ ODIHR, Misiunea de observare a alegerilor ENEMO, Institutul Republican Internațional (IRI), alți observatori acreditați în R. Moldova, inclusiv din Parlamentul European, precum și ambasadele acreditate în R. Moldova”, se mai arată în comunicatul de presă.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM


















