08:28:08 16.02.2026
Stiri

PD anunță că BOICOTEAZĂ referendumul anti-Chirtoacă: „Iniţiativa nu are nimic cu doleanţele chişinăuenilor. Este strict politică, strict electorală a PSRM și Dodon”

Politică 03.10.2017 13:00 Vizualizări1985
PD anunță că BOICOTEAZĂ referendumul anti-Chirtoacă: „Iniţiativa nu are nimic cu doleanţele chişinăuenilor. Este strict politică, strict electorală a PSRM și Dodon”

Partidul Democrat nu va participa sub nicio formă la referendumul din 19 noiembrie, atunci când locuitorii municipiului Chișinău urmează să iasă la urne să să voteze dacă-l vor sau nu în continuare pe edilul suspendat, Dorin Chirtoacă, la cârma Primăriei capitalei. Acesta anunț a fost făcut de purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, după ședința săptămânală de astăzi a formațiunii politice.

Democrații consideră că acest referendum nu este altceva decât o inițiativă politică și electorală a socialiștilor.

„Poziţia PD este una foarte clară. Și asta din simplu motiv că aceasta iniţiativă este nu doar al Partidului Socialiştilor din R. Moldova, dar şi a preşedintelui Igor Dodon. Această iniţiativă, care nu are nimic cu doleanţele chişinăuenilor, care nu are nimic cu problemele reale ale oraşului Chişinău. Este o iniţiativă strict politică, strict electorală, iar în contextul dat PD declară că nu participă la acest referendum, sub nicio formă”, a punctat Gămurari.

De menționat că PD se alătură altor partide care au anunțat că nu vor participa la referendumul anti-Chirtoacă. Printre acestea se numără Partidul Unității Naționale (PUN), condus de fostul liberal Anatol Șalaru, PAS și PLDM. Liderii acestor partide, Maia Sandu și Viorel Cibotaru, au anunțat că nu vor face jocul socialiștilor și l-au îndemnat pe Dorin Chirtoacă să-și dea demisia. O poziție asemănătoare a fost formulată și de Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr”, condus de Andrei Năstase.

Comisia Electorală Centrală susține că, pentru organizarea referendumului de demitere a primarului capitalei, vor fi necesare 8,91 de milioane de lei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.02.2026 08:16 663 Horoscopul zilei 15.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 16.98 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte