Păzea, șoferi! Amenzile rutiere au început să fie trimise prin poștă
9916
De ieri, poliția rutieră a început să trimită prin poștă șoferilor nedisciplinați amenzi pentru încălcările în trafic surprinse de camerele video instalate în intersecțiile din capitală.
Chiar dacă nu au fost opriți de polițiști atunci când au încălcat Regulamentul circulației rutiere, neregula a fost surprinsă de camerele video instalate în cele 25 de intersecții din capitală. Sistemul a fost deja certificat, astfel că totul este legal. Totuși, până pe 1 februarie, conducătorii auto vor primi doar o înștiințare, fără a fi obligați să plătească amenda.
„După 1 februarie, deja vor fi obligați să achite amenda în termen de 30 de zile. Dacă o vor plati în timp de 72 de ore, vor beneficia de o reducere de 50 la sută din suma amenzii. Până atunci, vom remite doar un document în care șoferul este informat despre ce a încălcat și care este sancțiunea”, a menționat pentru Ziarul NAȚIONAL șeful centrului de montorizare video, Dan Chirița.
Amenda va fi aplicată nu neapărat proprietarului autoturismului, ci șoferului care se afla la volan. „Proprietarul mașinii va fi obligat să ne comunice cine s-a aflat la volan atunci când a fost comisă neregula. Amenda va fi aplicată anume acelei persoane care a comis încălcarea. Dacă proprietarul mașinii va refuza să ne comunice cine se afla la volan la momentul producerii încălcării, acesta riscă să fie amendat pentru acest lucru”, ne-a mai spus Chirița.
Amenda va fi transmisă prin poștă, iar șoferii vor avea posibilitatea să o achite cu cardul, la automatele de plată sau la orice ghișeu al unei bănci.
Până acum, camere video au fost instalate în 25 de intersecții din totalul de 41 din capitală. Restul vor fi montate în cel mai apropiat timp, dă asigurări șeful centrului de montorizare video.
De la începutul anului curent, camerele de supraveghere au surprins peste 60 de mii de încălcări.
Tot în această săptămână, Inspectoratul Național de Patrulare (INP) a demarat acțiunea „Cuplează-te cu VIAȚA”. Astfel, pe parcursul acestor zile, inspectorii de patrulare vor monitoriza siguranța în care sunt aduși copiii la grădiniță, în special vor urmări dacă mașinile sunt dotate cu scaune sau dispozitive special montate unde să stea copiii. Cei care nu se vor conforma noilor modificări din Regulamentul circulației rutiere vor fi sancționați.
Testele efectuate au aratat că utilizarea mijlocului de fixare pentru copii reduce cu 70 la sută riscul mortalității copiilor în caz de accident și cu 60 la sută traumatismele.
Pe parcursul anului 2013, pe teritoriul R. Moldova au fost înregistrate circa trei mii de accidente rutiere soldate cu circa 300 de persoane decedate şi peste trei mii traumatizate. În circa 500 dintre acestea au avut de suferit copiii, 21 dintre care au decedat, iar alţi 545 au fost traumatizaţi.
Amintim că, în vara anului 2013, au intrat în vigoare noi modificări operate în Regulamentul circulației Rutiere. Acesta deja nu mai permite transportarea pe brațe a copiilor cu vârstă de până la 7 ani, dar obligă utilizarea în acest scop a unui sistem de reţinere conform standardelor de siguranţă (scăunelul pentru copii). Pentru copii cu vârsta de la 7 la 12 ani, este admisă utilizarea și a altor mijloace de adaptare (pernă specială, scaun de înălţare etc.), care face posibilă aplicarea corectă (bazin/umăr) a centurii de siguranţă din dotarea autoturismului.
02.04.2018
12:20
07.12.2017
17:30
11.11.2017
17:02
04.02.2017
19:02
06.05.2016
17:01
14.02.2016
10:50
23.11.2015
19:46
17.11.2015
09:09
12.11.2015
09:47
03.10.2015
17:50
29.08.2015
16:40
11.08.2015
07:31
04.08.2026
09:58
04.08.2026
09:33
04.08.2026
09:18
04.08.2026
08:53
04.08.2026
08:31
04.08.2026
08:30
04.08.2026
07:39
04.08.2026
07:25
04.08.2026
06:47
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
Vizită controversată la Chișinău a unei delegații agricole din Afganistan, sub regimul taliban, bagă Guvernul în anchetă
Prințesa Isabella intră în armata daneză fără salariu, în timp ce Danemarca extinde serviciul militar obligatoriu pentru femei
Programul FCA susține 700 de afaceri agricole cu credite avantajoase și granturi în toată țara
Autoritatea pentru protecția datelor din Jersey: companiile nu mai au nicio scuză pentru a ignora securitatea informațiilor și riscurile AI asupra copiilor
















