Pavel Filip e sigur că PD s-a „CURĂȚAT” de oamenii lui Plahotniuc și promite să asigure parcursul proeuropean al R. Moldova în următorul Parlament. Nu banii lui Plahotniuc ar fi contribuit la scorul obținut de PD în 2019
1866
Reprezentanții Partidului Democrat (PD) au depus astăzi la Comisia Electorală Centrală (CEC) documentele necesare pentru înregistrarea în cursa electorală, iar liderul formațiunii, Pavel Filip, este convins că democrații vor ajunge în următorul Parlament și vor asigura parcursul proeuropean al R. Moldova. De asemenea, Filip a precizat că, în 2019, PD a avut 30 de deputați nu grație „banilor și sprijinului” lui Vlad Plahotniuc, ci candidaților de pe circumscripții.
Potrivit lui Filip, PD nu s-a grăbit să depună actele la CEC din prima zi, deoarece a preferată să poarte consultări cu toate organizațiile în privința oamenilor delegați pe lista electorală.
„Asta demonstrează că suntem altfel și vom păși într-o altfel de campanie. Noi ne dorim în această campanie să fie o luptă a ideilor, dar nu a vorbelor. În acest sens, PD a venit cu Programul de țară „Moldova Altfel”. Anume pe acest program va fi bazat programul nostru electoral. Cu certitudine că PD va fi în următorul Parlament și va face diferența. PD va asigura parcursul proeuropean al R. Moldova”, a declarat Filip, după depunerea actelor la CEC.
Fostul premier e sigur că în următorul Parlament nu vor mai fi reprezentanți ai partidului său care să părăsească fracțiunea. „Formațiunea noastră a analizat greșelile făcute de fosta conducere și a trecut printr-un amplu proces de reformare. Au plecat sau au fost dați afară cei care au pătat imaginea PD. Acum sunt în echipă oameni în care avea deplina încredere. Pe lista au ajuns oameni respectați în societate”, a adăugat sursa citată.
Întrebat dacă în această campanie va fi resimțit sprijinul acordat în 2019 de Vlad Plahotniuc, actualul lider al PD a spus: „PD a înregistrat în 2019 cel mai bun scor, am avut 30 de deputați. Acest scor a fost obținut pe seama reprezentanților PD care au candidat pe circumscripții. Cei care au candidat pe circumscripții sunt oameni respectați în societate, iar cetățenii, în mare măsură, au votat pentru ei. Astfel, PD a putut obține rezultatul respectiv grație candidaților de pe circumscripție”, a subliniat Filip.
Sursa citată a adăugat că anume foștii săi colegi, care s-au regăsit pe lista de partid, au părăsit fracțiunea: „Cei care ulterior au părăsit fracțiunea PD, fiind pe listă, dar nu pe circumscripții… Ei au ajuns în Parlament pe umerii celor care au dat bătălia în circumscripții. Anume aceștia au rămas să fie fundamentul PD, oamenii noștri din teritoriu”.
Pavel Filip a mai declarat că apariția mai multor proiecte politice pe dreapta ar parte a unui joc făcut de un anumit păpușar. „Scopul lor e să fărâmițeze dreapta și să le asigure o atmosferă mai bună pentru cei de stânga”, a conchis Filip, fără a da nume.
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria















