Pașaportul R. Moldova, mai „PUTERNIC” decât cel al SUA: În câte state pot călători moldovenii FĂRĂ viză
3433
Republica Moldova se clasează pe locul 20 în lume, cu 94 de puncte, într-un top al celor mai puternice pașapoarte din lume.
Potrivit Passport Index, cetățenii R. Moldova pot călători fără vize în 57 de state, iar în alte 37 pot să obțină o viză la sosire.
Curios este că pașaportul moldovenesc îl „bate” pe cel al SUA, fiindcă cetățenii din America pot călători fără vize în doar 52 de state. În schimb, pașaportul românesc pe care îl dețin sute de mii de moldoveni, se clasează pe locul nouă, cu 120 de puncte.
Potrivit aceleiași surse, pașaportul Noii Zeelande a fost declarat cel mai puternic din lume în clasamentul care include 193 de țări membre ale Organizației Națiunilor Unite, în funcție de numărul țărilor în care cetățenii pot intra fără viză sau care permit vizitatorilor să obțină o viză la sosire.
Noua Zeelandă a obținut primul loc cu un scor de 129 de puncte, fiind urmată de Germania, Austria, Luxemburg, Elveția, Irlanda, Coreea de Sud, Japonia și Australia, toate cu un scor de 128.
Pe locul al treilea s-au clasat Suedia, Belgia, Franța, Finlanda, Italia și Spania, cu 127 de puncte, în timp ce Marea Britanie s-a alăturat Olandei, Danemarcei, Portugaliei, Lituaniei, Norvegiei, Islandei și Canadei pe locul al patrulea, cu 126 de puncte.
Pe ultimele locuri se află Afganistanul și Irakul, ambele având un scor de doar 31, urmate de Siria - 34 de puncte, Somalia - 35 și Yemen - 36.
15.03.2026
00:04
210
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
342
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
468
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
479
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
618
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
580
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1522
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
570
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
622
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
909
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
15.03.2026
00:04
20
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
331
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
445
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
466
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
606
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
568
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1498
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
563
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
611
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
897
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
791
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
872
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
711
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
801
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
668
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
724
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
690
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
812
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
725
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
722
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
802
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
845
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
805
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
793
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
915
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














