Stiri

Partidul Democrat mai are un deputat în Parlament

Politică 08.02.2018 11:05 Vizualizări2016
Partidul Democrat mai are un deputat în Parlament Deschide

Deputata Aliona Babiuc, care a întrat recent în Parlament pe listele comuniștilor, a aderat astăzi oficial la fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova.

Babiuc a fost exclusă din PCRM încă în anul 2015.

Astăzi, fracțiunea parlamentară a democraților a ajuns să numere 42 de deputați, deși în 2014 a obținut 19 mandate de legislatori.

„Felicitări, v-ați mai ales astăzi cu o prostituată politică”, a declarat comunistul Vladimir Voronin.

Liderul fracțiunii democraților, Marian Lupu, a reacționat și a punctat că, deși „îl respectă mult” pe Voronin care are „capul sur”, acesta nu are comportament de fost președinte timp de două mandate al R Moldova.

La democrați au aderat în ultimii ani foști comuniști și liberal-democrați.

Tot astăzi, grupul Parlamentar Popular European din Parlament și-a anunțat noua conducere. Președintele grupului va fi deputatul Eugen Carpov, după ce Iurile Leancă s-a dus vicepremier. Vicepreședintele aceluiași grup parlamentar va fi Simion Grișciuc, iar secretar al grupului - deputata Aliona Goța.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri