Partea NEVĂZUTĂ a negocierilor cu „Gazprom”? „Rușii ar fi cerut Chișinăului să GARANTEZE că Dodon nu va ajunge la închisoare”
10395
Federația Rusă ar fi cerut Chișinăului, în contextul semnării unui nou contract de furnizare a gazelor cu R. Moldova, să nu se atingă de Igor Dodon, scrie Adevărul, cu referire la surse demne de încredere. Astfel, imediat după ce părțile au semnat un contract pentru cinci ani, socialistul a revenit în R. Moldova după aproape două săptămâni de aflare la Moscova.
Sursa citată menționează că s-ar fi ajuns la un compromis în subiectul gazelor naturale, după ce partea rusă ar fi cerut Chişinăului, printre altele, şi o condiţie mai puţin obişnuită pentru semnarea contractului, acceptată de delegaţia moldovenească.
„Mai exact, oficialii ruşi ar fi solicitat delegaţiei moldoveneşti să garanteze imunitate ex-preşedintelui Igor Dodon. Cu alte cuvinte, partea rusă ar fi cerut puterii de la Chişinău să nu intenteze dosare penale pe numele fostului şef de stat”, menționează publicația.
„De aceea, sâmbătă, imediat după semnarea contractului, Dodon a revenit la Chişinău”, au spus sursele „Adevărul”.
Precizăm că, săptămâna trecută, în timpul negocierilor moldo-ruse, care s-au desfăşurat la Sankt Petersburg, Igor Dodon se afla la Moscova într-o vizită de lucru în calitate de preşedinte al Uniunii moldo-ruse a Oamenilor de Afaceri, care este înregistrată la Chişinău din luna iunie 2021.
Dodon a obţinut această funcţie odată ce a renunţat la mandatul de deputat.
Igor Dodon a respins ieri zvonurile, potrivit cărora ar fi fugit din R. Moldova de teama unor dosare penale. Dodon a declarat pentru Prime TV că nu intenţionează să plece din Moldova, deşi are oferte atractive de muncă în afară.
Dodon a afirmat că nu a încălcat legea vreodată şi de aceea nu există motive ca dânsul să fie tras la răspundere penală. „Mulţi sperau că m-am dus din țară, inclusiv din oponenții politici. Eu nu am de gând să plec din ţară. Eu am văzut că unii au spus că gata Dodon şi-a luat cetăţenia Federaţiei Ruse. Nu am cetăţenie altui stat şi nici nu intenţionez. Cetăţenia rusească poate să îmi trebuiască în caz dacă voi dori să fiu angajat într-o companie de stat în Rusia, dar nu am așa planuri. Eu rămân în R. Moldova. Familia tot e aici. De aceea sunt pe loc, sunt alături de colegii din partid, avem foarte mult de lucru”, a declarat Igor Dodon.
De menționat că vicepremierul Andrei Spînu, cel care a purtat negocierile cu „Gazprom”, a declarat că în cadrul discuțiilor nu au fost condiționalități politicie, ci s-a discutat strict din punct de vedere comercial.
13.02.2026
22:10
465
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
583
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
464
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
466
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
515
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
535
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
579
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
486
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
585
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
540
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă

517
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
536
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
580
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
488
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
585
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
540
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
517
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
490
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
550
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
535
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
532
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
466
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
517
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
587
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
571
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
683
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
717
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
722
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
594
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
679
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
700
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi