Partea mai puțin văzută a conflictului Rusia-Ucraina, dar care poate declanșa un adevărat cutremur, care va fi resimțit și în R. Moldova
4387
Grâu și floarea soarelui, titan, aluminiu și nichel: Rusia și Ucraina joacă un rol cheie în furnizarea la nivel global de materii prime strategice pentru uz industrial sau alimentar, notează AFP într-o analiză.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, prețurile pentru multe dintre ele au crescut la un nivel fără precedent.
Prețurile la gaz și petrol la cote istorice
Rusia este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de gaze și petrol, iar investitorii intră în panică în legătură cu posibilele întreruperi în aprovizionarea cu hidrocarburi.
Deocamdată, sancțiunile economice evită sectorul energetic, dar Statele Unite, mai puțin dependente decât Europa datorită producției naționale, vorbesc acum despre interzicerea importului de petrol rusesc. Rusia este al doilea cel mai mare exportator de țiței din lume.
Prețurile petrolului, fie Brent sau WTI, s-au apropiat luni de maximele istorice, depășind pentru scurt timp 130 de dolari pe baril pentru prima dată din 2008.
În aceeași zi, prețul gazului a atins un record istoric în Europa, la 345 de euro pe megawatt oră. Uniunea Europeană importă 40% din gazul său din Rusia.
Îngrijorări mari în privința sectorului alimentar
Rusia, care în 2018 a devenit cel mai mare exportator de grâu din lume, este „esențială” în hrănirea planetei, dar și capacitatea de export ale Ucrainei îngrijorează. Cele două țări sunt un „coș de cereale” pentru restul lumii.
În Europa, prețul grâului a crescut de la începutul conflictului pentru a ajunge luni la un preț fără precedent, la 450 de euro pe tonă.
Ucraina, al patrulea exportator mondial de porumb, era pe cale să devină al treilea exportator de grâu după Rusia și Statele Unite.
„Pentru a scoate cerealele din țară fără a trece prin porturi, „operatorul de tren (ucrainean) vrea să exporte grâu, porumb și floarea soarelui prin rețeaua feroviară în țările vecine (România, Ungaria, Slovacia și Polonia”, comentează o companie de brockeraj.
Alte țări precum Bulgaria iau măsuri pentru limitarea exporturilor, Ungaria a interzis vânzările externe de cereale.
Aprovizionarea cu cereale a unor țări precum Egipt, Algeria sau Africa subsahariană, care sunt din ce în ce mai dependente de grâul rusesc și ucrainean, „poate reprezenta o problemă dacă navele care transportă grâu din Marea Neagră sunt reținute”, avertizează Philippe Chotteau, economist șef al Institutului de l'Elevage din Paris.
Libanul depinde pentru hrană în proporție de 50% de grâul rusesc și ucrainean.
„Asta înseamnă că pentru unele țări va fi mai dramatic decât pentru noi, prețul crește. Acolo vor fi lipsuri", se teme și Christiane Lambert, președintele organizației care reprezintă fermierii din Europa, Copa-Cogeca.
Potrivit firmei de specialitate Agritel, „cel mai mare pericol este pe uleiul de floarea soarelui”.
Renumită pentru câmpurile de floarea-soarelui, Ucraina este principalul producător mondial de semințe oleaginoase și cel mai mare exportator mondial de ulei și „situația este foarte tensionată pe piața mondială a uleiului”, spune Sébastien Poncelet, expert Agritel.
Continuarea AICI.
09.04.2026
09:31
236
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
270
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
299
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
556
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
538
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
472
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
527
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
496
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
521
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
481
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
09.04.2026
09:31
0
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
188
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
243
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
538
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
522
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
458
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
513
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
484
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
510
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
468
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
545
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
509
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
496
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
630
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
568
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
648
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
532
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
642
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
627
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
593
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
713
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
547
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
553
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
487
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
586
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
Horoscopul zilei 09.04.2026
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














