Parlamentul de la Chișinău va denunța încă trei acorduri încheiate pe platforma CSI: Actele fie și-au pierdut relevanța, fie nu au fost valorificate niciodată
1613
Parlamentul R. Moldova va denunța luni, în cadrul ultimei sale ședințe plenare din sesiunea de primăvară 2023, încă trei acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI).
Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat, la ședința de astăzi, rapoartele la proiectele de lege privind denunțarea celor trei documente.
Este vorbat de Acordul cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii, încheiat la Moscova la 9 decembrie 1994, când statele membre CSI nu dispuneau de cadrul normativ în domeniul protecției muncii. Ulterior, R. Moldova a ratificat o serie de convenții ale Organizației Internaționale a Muncii, iar odată cu semnarea Acordului de Asociere cu UE, republica noastră și-a asumat angajamentul să transpună în cadrul normativ național un șir de Directive UE care vizează domeniul securității și sănătății în muncă, fapt ce reduce necesitatea de a acționa în cadrul Acordului CSI. Prin urmare, potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Acordul respectiv și-a pierdut actualitatea, devenind inoportun pentru Republica Moldova. Denunțarea nu va genera consecințe în raport cu alte părți la Acord, iar, la necesitate, Republica Moldova poate iniția încheierea unor acorduri bilaterale în domeniul protecției muncii.
Al doilea document ce urmează a fi denunțat este Acordul privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării, semnat la Moscova la 13 martie 1992, și a Protocolului privind introducerea completărilor și modificărilor în Acordul privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării, semnat la Moscova la 20 iunie 2000. În calitate de membru cu drepturi depline al EASC, republica noastră achită anual cotizații în valoare de 14 000 de dolari în Fondul Consiliului Euro-Asiatic de Standardizare, colaborarea fiind una modestă. Republica Moldova a demarat măsurile necesare pentru a asigura conformitatea politicii interne cu obiectivele UE în materie de reglementări tehnice, standarde, metrologie, acreditare, evaluarea conformității și sistemul de supraveghere a pieței. Prin urmare, sistemul implementat de țara noastră în domeniul infrastructurii calității diferă esențial de sistemele țărilor CSI. În acest sens, potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, majoritatea acordurilor semnate pentru recunoașterea activităților de metrologie, standardizare, acreditare, precum și a certificatelor eliberate pentru produsele fabricate în țările membre CSI nu au aplicabilitate în Republica Moldova.
Deputații vor examina luni și inițiativa denunțării Acordului privind colaborarea în domeniul pregătirii specialiștilor subdiviziunilor antiteroriste în instituțiile de învățământ ale organelor competente ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente, încheiat la Ashabat la 5 decembrie 2012. Denunțarea Acordului este motivată de lipsa colaborării în domeniul pregătirii specialiștilor subdiviziunilor antiteroriste cu părțile contractante la acest acord. În calitate de instituție responsabilă de acest domeniu, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a propus denunțarea acordului, având în vedere faptul că instituția nu a beneficiat de prevederile documentului și nu a delegat specialiști pentru efectuarea studiilor în spațiu CSI. Potrivit notei informative, domeniul reglementat în cadrul Acordului poate fi asigurat la nivel bilateral, prin încheierea acordurilor cu statele partenere.
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















