Papa Francisc, CRITICI dure la adresa Statelor Unite ale Americii
2049
sursa: google.ro Papa Francisc a criticat implicit Statele Unite luni pentru retragerea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, pe care îl apreciază ca fiind o modalitate de a ţine sub control efectele devastatoare ale încălzirii globale, informează Reuters.
Statele Unite este singura ţară din cele 195 de state semnatare care s-a retras din acordul ratificat în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră responsabile pentru încălzirea globală.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat decizia retragerii în iunie, la scurt timp după ce a fost primit de papa Francisc, unul dintre susţinătorii acordului. La acel moment, un oficial al Vaticanului a declarat că decizia este „o lovitură” pentru papa şi Vatican.
„Vedem consecinţele schimbărilor climatice în viaţa de zi cu zi”, a spus papa în discursul ţinut la sediul din Roma al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), potrivit Agerpres.
„Datorită progresului tehnologic, ştim cum trebuie să abordăm problema, iar comunitatea internaţională a pus la punct metode legislative cum ar fi Acordul de la Paris, pe care, din păcate, unii l-au abandonat”, a adăugat suveranul pontif.
În discursul în limba spaniolă rostit de la tribuna agenţiei ONU, papa Francisc a denunţat „neglijenţa faţă de echilibrul delicat al ecosistemelor, supoziţia că putem manipula şi controla resursele limitate ale planetei şi lăcomia după profit.”
La reuniunea, care a marcat Ziua Mondială a Alimentaţiei, au participat miniştri ai agriculturii şi diplomaţi din Grupul celor şapte ţări puternic industrializate (G7).
„Nu ne putem mulţumi să spunem altcineva se va ocupa de asta”, a subliniat suveranul pontif.
Stoparea conflictelor locale şi limitarea efectelor încălzirii globale erau două dintre „cerinţele prealabile” pentru a face faţă problemei siguranţei alimentare, a mai precizat papa.
„Povara sărăciei cauzată de criza refugiaţilor poate fi eliminată prin acţiuni preventive precum proiecte de dezvoltare care duc la crearea de noi locuri de muncă şi oferă capacitatea de răspuns la schimbările climatice şi de mediu”, a mai spus acesta.
11.06.2020
12:34
5471
DOC // Vlad Plahotniuc a ATACAT în judecată decizia lui Mike Pompeo de a-l declara INDEZIRABIL pe teritoriul SUA. O instanță din New York va examina vineri recursul său. ARGUMENTELE invocate de Plahotniuc
28.03.2020
22:41
3817
SUA se implică în lupta împotriva noului CORONAVIRUS în R. Moldova. Americanii vor acorda asistență medicală în valoare de 1,2 MILIOANE de dolari
15.06.2019
09:35
3606
Departamentul de Stat SALUTĂ transferul pașnic al puterii către Guvernul Sandu, însă solicită „REȚINERE” în această perioadă de tranziție
31.01.2019
18:30
2851
POVESTEA româncei al cărei startup a fost finanţat cu 20 de milioane dolari în SUA
30.01.2019
08:30
3408
Oamenii care respiră în mod DELIBERAT aer radioactiv. La ce pericole se expun și de ce aleg să facă acest lucru
28.01.2019
08:02
4066
Soros atacă China lui Xi şi Rusia lui Putin. Ce le reproşează miliardarul american
26.01.2019
10:01
4794
Drona Poseidon, „arma apocaliptică“ a Rusiei
23.01.2019
17:40
4102
Operațiune SPECTACULOASĂ în inima Africii. SUA și China au subtilizat uraniu de sub nasul jihadiștilor
21.01.2019
11:42
4510
Foreign Policy // Arme RUSEȘTI, mai teribile decât bomba nucleară!
17.01.2019
20:00
2442
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
11.01.2019
17:40
3590
O fată de 13 ani dispărută din octombrie a fost găsită vie!
19.03.2026
22:01
391
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
440
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
442
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
467
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
494
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
468
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
540
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
459
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
507
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
565
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
500
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
549
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
573
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
578
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
583
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
638
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
514
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
558
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
614
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
602
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
566
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
580
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
633
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
569
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
623
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














