Până unde „se întindeau” românii înainte de UNIRE. Imperiul Rus recunoștea majoritatea românească din Basarabia

Teoria moldovenismului, o creație pur sovietică, a fost concepută după Primul Război Mondial, începând cu 1924, când pe teritoriul Ucrainei Sovietice, în stânga Nistrului, a fost creată Republica Autonomă Moldovenească, un teritoriu mai mare decât al actualei regiuni transnistrene, care a reprezentat pepiniera pentru crearea moldoveanului slav- sovietic, diferit de român, scrie Adevărul.

În ciuda rusificării forțate a comunităților românești dintre Prut și Nistru, după 1812, când Imperiul Țarist a anexat acest teritoriu, denumit Basarabia, populația română rămânea cea mai numeroasă din această gubernie.

Mai mult, băștinașii dintre Prut și Nistru erau denumiți valahi, adică români. Potrivit hărților etnice realizate de Marele Stat Major Rusesc, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care este exagerată, potrivit unor autori, ponderea populației rusești și ucrainene, românii reprezentau 66,4% din populația Basarabiei, urmați de ruși și ruteni, cu 17,7%, 8,6% -evrei, 5,2% bulgari, 2,6%-germani și 1%-țigani, iar restul populației, cu o pondere mai mică, o reprezentau armenii, grecii, polonezii, elvețienii etc.

În ceea ce privește regiunea Transilvaniei, recensământele din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, din timpul Imperiului Austro-Ungar, relevă faptul că românii erau de departe populația cea mai numeroasă (59% în 1869 sau 53%, în 1910). Ultimul recensământ a luat în calcul limba maternă, astfel că la populația de atunci a Transilvaniei de 5,2 milioane, peste 53% erau români, 34% maghiari și 10,7% germani. De menționat este că nu au fost luate în considerare alte etnii vorbitoare de maghiară sau germană.

După întregirea României, la Recensământul din 1930, singurul făcut în perioada interbelică, ponderea etnică era următoarea: români (71,89%), maghiari (7,89%), germani (4,13%), evrei (4,03%), ruteni (3,22%), ruși (2,26%), bulgari (2,03%) și țigani (1,45%).

O hartă etnică din 1919 (FOTO), arată și comunitățile numeroase ale românilor din jurul României, aflate pe teritoriile RSS Ucraineană, Serbia sau Ungaria, dar și populația de tătari și bulgari din Dobrogea sau Cadrilater.