Până unde „se întindeau” românii înainte de UNIRE. Imperiul Rus recunoștea majoritatea românească din Basarabia
16753
Hărțile etnice realizate înainte de înfăptuirea României Mari dovedesc că atât rușii, cât și maghiarii recunoșteau prin statistici proprii faptul că românii sunt majoritari în Basarabia sau Transilvania.
Mai mult, etnicii majoritari din Basarabia, pe „Harta etnografică a Rusiei europene”, apărută la Sankt Petersburg, în anul 1857, erau numiți valahi, și nicidecum maldavani.
Teoria moldovenismului, o creație pur sovietică, a fost concepută după Primul Război Mondial, începând cu 1924, când pe teritoriul Ucrainei Sovietice, în stânga Nistrului, a fost creată Republica Autonomă Moldovenească, un teritoriu mai mare decât al actualei regiuni transnistrene, care a reprezentat pepiniera pentru crearea moldoveanului slav- sovietic, diferit de român, scrie Adevărul.
În ciuda rusificării forțate a comunităților românești dintre Prut și Nistru, după 1812, când Imperiul Țarist a anexat acest teritoriu, denumit Basarabia, populația română rămânea cea mai numeroasă din această gubernie.
Mai mult, băștinașii dintre Prut și Nistru erau denumiți valahi, adică români. Potrivit hărților etnice realizate de Marele Stat Major Rusesc, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care este exagerată, potrivit unor autori, ponderea populației rusești și ucrainene, românii reprezentau 66,4% din populația Basarabiei, urmați de ruși și ruteni, cu 17,7%, 8,6% -evrei, 5,2% bulgari, 2,6%-germani și 1%-țigani, iar restul populației, cu o pondere mai mică, o reprezentau armenii, grecii, polonezii, elvețienii etc.
În ceea ce privește regiunea Transilvaniei, recensământele din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, din timpul Imperiului Austro-Ungar, relevă faptul că românii erau de departe populația cea mai numeroasă (59% în 1869 sau 53%, în 1910). Ultimul recensământ a luat în calcul limba maternă, astfel că la populația de atunci a Transilvaniei de 5,2 milioane, peste 53% erau români, 34% maghiari și 10,7% germani. De menționat este că nu au fost luate în considerare alte etnii vorbitoare de maghiară sau germană.
După întregirea României, la Recensământul din 1930, singurul făcut în perioada interbelică, ponderea etnică era următoarea: români (71,89%), maghiari (7,89%), germani (4,13%), evrei (4,03%), ruteni (3,22%), ruși (2,26%), bulgari (2,03%) și țigani (1,45%).
O hartă etnică din 1919 (FOTO), arată și comunitățile numeroase ale românilor din jurul României, aflate pe teritoriile RSS Ucraineană, Serbia sau Ungaria, dar și populația de tătari și bulgari din Dobrogea sau Cadrilater.
09.04.2026
11:52
141
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
276
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
377
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
359
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
372
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
601
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
588
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
501
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
555
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
526
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
09.04.2026
11:52
3
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
258
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
357
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
345
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
359
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
588
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
574
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
490
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
546
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
517
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
541
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
497
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
574
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
535
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
518
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
663
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
599
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
681
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
557
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
665
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
655
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
616
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
731
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
563
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
570
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














