Până unde este gratuită solidaritatea europeană

Zori de zi, aeroportul din Kiev. În punga de la picioarele mele se întrezărește conturul a două torturi „Kievski” și al câtorva kilograme de ciocolate. În geanta, care e predată la bagaje deja, stau aranjate cu grijă cinci sticle cu vin. Și ciocolatele, care sunt de la celebra fabrică ucraineană „Roshen”, și cele cinci sticle cu vin, care poartă semnătura companiilor vinicole moldovenești, recent au fost declarate produse non grata în Rusia. Dar… surâd eu filozofic pe sub mustăți, Europa ne vrea! Și nu m-aș mira să aflu, într-un moment de sinceritate, că prietenii mei de la Vilnius, la care merg, așteaptă vinul și ciocolatele mai mult decât pe mine!..

Voiajul meu spre Europa se întâmplă în contextul a două evenimente semnificative, cu conotație europeană, care au avut loc în această săptămână. Este vorba de mult-așteptata lansare a zborurilor low-cost din Republica Moldova și de inițiativa comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, care îi va propune Comisiei Europene să deschidă complet piața UE pentru importurile de vinuri din Republica Moldova, încă înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere și a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.

Potrivit comisarului, aceasta ar fi o măsură pentru a compensa dificultățile cu care Republica Moldova se confruntă în urma embargoului impus de ruși, deoarece, spune el, „UE nu este numai un proiect de integrare economică, ci și un spațiu al solidarității”. Ceea ce nu spune Cioloș - dar la sigur gândește și vor gândi și toți cei care vor trebui să examineze propunerea lui -, este că solidaritatea în cauză nu va fi nici gratuită, nici infinită. Iar și mai simplu - să avem grijă ce exportăm în Vest.

Știu, am strigat și eu, alături de întreaga Republică Moldova, că rușii au înnebunit și că trebuie să ne susținem producătorul de vin. Am făcut-o ca un părinte care-i ia apărarea copilului său obijduit de un străin și sunt gata să o fac din nou. Dar, tot ca un părinte, sunt conștientă de hibele exportului de vinuri moldovenești. Mai pe șleau, cum spuneam și acum o săptămână, nu o dată mi-a fost rușine să văd ce vinuri beau prietenii mei din străinătate… S-o fi simțind și ei așa cum m-am simțit eu atunci când am constatat că o companie binecunoscută de la noi, și a cărei consumatoare constantă eram, a început să toarne vin de o calitate mai proastă în sticlele în care toată lumea s-a obișnuit, timp de ani buni, să găsească vin bun…

Nu zic, pe ăla bun - care, din fericire, a rămas bun - astăzi ei îl pun în alte sticle, cu altă etichetă. Spre ce „nepricepută” categorie de consumatori merg sticlele „vechi”, putem doar să ghicim. Și să sperăm că, totuși, nu se acționează conform dulcelui principiu național „cum să nu te „parșijești”, dacă iese un ban bun din asta?”.

Cât privește low-costul, suntem blestemați să perseverăm și să nu ne oprim la cele două, prime, destinații-rândunele lansate marți seară. Nu de alta, dar… zori de zi, aeroportul din Kiev și mă apucă dracii când văd în câte direcții pot zbura ucrainenii.