Originalul SABIEI lui Ștefan cel Mare s-ar putea întoarce în România. Marcel Ciolacu. „Avem discuţii pe acest subiect"
1134
Aflat într-o vizită oficială în Ankara, premierul de la București, Marcel Ciolacu, spune că a purtat discuţii cu partea turcă în vederea restituirii către România a sabiei domnitorului moldovean Ştefan cel Mare.
Şeful Executivului a făcut precizarea, marţi, 21 mai, într-o conferinţă de presă, la finalul vizitei oficiale pe care a efectuat-o la Ankara la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, transmite ziare.com.
,,Sunt două copii, una primită de fostul prim-ministru... şi una..., făcute de acelaşi armurier. Una este în biroul meu şi una a fost primită de Adrian Năstase şi a fost donată la Putna. Avem discuţii pe acest subiect", a declarat Marcel Ciolacu, întrebat dacă în cadrul discuţiilor purtate cu preşedintele Erdogan s-a abordat şi subiectul restituirii către România a sabiei domnitorului Ştefan cel Mare.
Originalul sabiei domnitorului Ştefan cel Mare, care se află la Palatul „Topkapi” din Istanbul. Ştefan cel Mare a primit în dar sabia de la Papa Sixt al IV după bătălia de la Vaslui, în semn de recunoaştere a rolului decisiv al Moldovei în apărarea creştinătăţii. Sabia a fost realizată din oţel de Toledo, cel mai bun material existent în Evul Mediu pentru fabricarea armamentului. Mânerul în formă de cruce al sabiei este împodobit cu stema Moldovei. Ea are o greutate de 2,5 kg şi o lungime de 125 cm.
R. Moldova a primit în 2012 o copie a sabiei lui Ștefan cel Mare. Fostul premier, Vlad Filat, a transmis Cetății Soroca sabia primita în dar de la Erdogan. Ulterior, socialistul Igor Dodon a cerut pentru el încă o copie a săbiei, iar Erdogan i-a promis în 2018 că o va primi.
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”















