Organizația „Salvați Copiii România” a donat Institutului Mamei și Copilului din Chișinău și Centrului mama și copilul din Tiraspol echipamente și mobilier medical
3025
Organizația „Salvați Copiii România” a donat Institutului Mamei și Copilului din Chișinău 68 de echipamente medicale și instrumente pentru Secția cardiologie și genetică medicală, secțiile ORL și combustii din cadrul Clinicii „Emilian Coțaga”, precum și 128 de echipamente și mobilier medical pentru Centrul mama și copilul din Tiraspol.
Mai exact, Secția de Cardiologie a fost dotată cu aparat Holter ECG pentru monitorizarea ritmului cardiac al copiilor spitalizați, inclusiv nou-născuți din IMC, stabilindu-se un diagnostic corect, secția de Genetică Medicală a fost dotată cu două incubatoare cu CO2, secția ORL din cadrul Clinicii Emilian Coțaga a fost dotată cu trei sterilizatoare cu aer uscat și 60 de instrumente medicale, iar secția Combustii (chirurgie plastică, reconstructivă și arsuri) a fost dotată cu un aparat Dermatom.
În cadrul evenimentului de prezentare a echipamentelor au fost prezenți Victor Negrescu, vicepreşedintele Parlamentului European, Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru Reintegrare, Ala Nemerenco, ministra Sănătății din Republica Moldova, Janina Sitaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, Ana Racu, vicepreședintă a Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, alături de reprezentanți ai corpului medical, Ministerului Afacerilor Interne și ai instituției Avocatul Copilului din Republica Moldova.
„Într-un context geopolitic complicat, continuăm să fim alături de copiii și mamele din Republica Moldova, promovând dreptul la sănătate și educație pentru toți. Acțiunea face parte dintr-un efort mai amplu, de 1 600 000 de euro, început în 2022, prin care am sprijinit deja peste 43 600 de copii, gravide și mame”, susțin reprezentanții Organizației „Salvați Copiii România”.
Ministra Sănătății a subliniat la eveniment că sănătatea mamei și copilului este o prioritate a sistemului de sănătate, reflectată în Strategia națională de sănătate „Sănătatea 2030” și susținută prin reforme, dotări și protocoale moderne de îngrijire.
„Creăm un sistem în care fiecare copil și fiecare femeie să beneficieze de servicii sigure, de calitate, în condiții moderne – indiferent dacă se află în Chișinău sau într-un sat mic din țară. Aceste progrese sunt posibile datorită parteneriatelor solide, dar și prin eforturi continue de reformă și investiție publică”, a declarat ministra Sănătății.
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026



















