Orașul din România care interzice fumatul în parcuri și stații. Ce amendă primești dacă nu respecți regula
1541
Cluj-Napoca devine primul oraș din România care interzice complet fumatul în stațiile mijloacelor de transport în comun, în parcuri și în bazele sportive. Decizia a fost luată de Consiliul Local și vine ca o măsură de protecție pentru sănătatea publică, scrie publicația locală Cluj24.
Regula se aplică și țigărilor electronice și vape-urilor
Hotărârea a fost votată luni, 12 mai, și a trecut cu 22 de voturi „pentru” și doar trei abțineri. Legea intră în vigoare peste 90 de zile, timp în care autoritățile vor avea grijă să monteze semne clare în toate locurile vizate.
„Ne dorim un oraș mai curat și mai sănătos. Nu mai e acceptabil ca oamenii să stea în fum în timp ce așteaptă autobuzul sau se plimbă în parc”, spun reprezentanții primăriei, citați de Cluj24.
Important este că restricția se aplică și țigărilor electronice și dispozitivelor de tip vape, iar cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi între 100 și 500 de lei românești.
Unde nu se va mai putea fuma
Noile reguli vor intra în vigoare peste 90 de zile, timp în care Primăria va avea sarcina să marcheze clar locurile unde fumatul este interzis, dar și zonele speciale unde acest lucru va fi permis. Interdicția se aplică în stațiile de autobuz, parcuri și toate bazele și terenurile sportive din oraș.
Singurele excepții sunt evenimentele publice în aer liber autorizate, dar și aici, organizatorii vor trebui să creeze spații speciale pentru fumători.
Aurelia Cristea, fosta deputată PSD care a inițiat legea antifumat din 2016, a cerut ca interdicția să fie extinsă și la intrările în instituțiile publice și în toate spațiile închise, inclusiv pentru dispozitivele electronice.
Propunerea nu a fost însă supusă votului, deoarece juriștii Primăriei au explicat că astfel de prevederi țin de legislația națională.
Decizia vine pe fondul unui val de măsuri europene care vizează reducerea expunerii la fumul de tutun. Specialiștii în sănătate publică susțin astfel de măsuri și spun că ele ajută la protejarea celor mai vulnerabili, copiii, bătrânii și persoanele cu boli respiratorii, citează Libertatea.
Modelul Clujului ar putea fi urmat și de alte orașe din țară. În Parlament există deja un proiect de lege care prevede interzicerea fumatului în apropierea școlilor și în jurul stațiilor de transport, pe o rază de 200 de metri.
31.07.2026
13:06
31.07.2026
13:03
31.07.2026
12:40
31.07.2026
12:34
31.07.2026
12:13
31.07.2026
12:13
31.07.2026
12:11
31.07.2026
11:46
31.07.2026
11:36
31.07.2026
11:14
31.07.2026
11:03
31.07.2026
10:56
31.07.2026
12:40
31.07.2026
12:34
31.07.2026
12:13
31.07.2026
12:13
31.07.2026
12:11
31.07.2026
11:46
31.07.2026
11:36
31.07.2026
11:14
31.07.2026
11:03
31.07.2026
10:56
31.07.2026
10:47
31.07.2026
10:36
31.07.2026
10:33
31.07.2026
10:15
31.07.2026
10:07
31.07.2026
08:48
31.07.2026
08:45
31.07.2026
03:15
31.07.2026
02:50
31.07.2026
02:26
31.07.2026
02:21
31.07.2026
01:43
31.07.2026
01:20
31.07.2026
00:50
31.07.2026
00:19
Tânăr dispărut în Nistru la Vadul lui Vodă, căutat de scafandrierii IGSU după o baie cu prietenii
Vladimir Bolea, mesaj despre modernizarea și rezultatele Căii Ferate din Moldova de Ziua Feroviarului
România vrea să găzduiască „Black Sea AI Gigafactory”: proiect de 30 de miliarde de euro al UE, cu peste 100.000 de acceleratoare și centru regional de inteligență artificială la Marea Neagră
Fostul ministru ungar de Externe, acuzat că a tocat peste 12 milioane de euro pe zboruri private și nopți de cazare de 18.000 de euro
















