Opt dintre cele mai nocive lucruri pentru frumusețea ta pe care le faci seara
1228
Toate ne avem tabieturile de care nu ne putem lipsi orice s-ar întâmpla. Toate suntem vinovate de anumite obiceiuri pe care nu ar trebui să le avem și care la urma urmei, pot să fie chiar inofensive.
Dar uneori propria rutină nu ne servește cu nimic sănătății noastre. De aceea, de cele mai multe ori, răspunsurile la întrebările noastre legate de căderea spontană a părului sau de acneea de pe bărbie, se găsesc chiar în propriile noastre obiceiuri dezvoltate de ani buni chiar. Dar odată ce ai elucidat misterul și ai găsit cauza, nu înseamnă că ai și rezolvat problema. Asta însemnând că odată ce ai realizat la un nivel superior în ce fel te afectează anumite lucruri și știi că vrei să scapi de ele, trebuie să iei atitudine și să te lupți puțin pentru a-ți înfrânge deprinderile.
Poate sună dramatic, dar în realitate, nu ai de ce să-ți faci griji. Cu puțină perseverență, poți trece peste rosul unghiilor sau poate poți să lași telefonul jos când te pregătești de somn. Și de aceea, ți-am pregătit o listă cu 8 dintre cele mai nocive obiceiuri de frumusețe care nu îți aduc niciun favor și ale căror consecințe poate te vor convinge să le dai uitării.
1. Să nu te demachiezi
Deși aceasta este regula sacră când vine vorba despre ritualurile de frumusețe și îngrijire personală, să adormi cu machiajul intact pe față o dată nu este un capăt de lume. Însă dacă te surprinzi în această ipostază în mod regulat, cu siguranță trebuie să îți reanalizezi rutina și să îți ordonezi prioritățile.
De-a lungul zilei, tot felul de microbi se depun pe tenul tău, astfel transformându-ți fața într-un mediu excelent pentru dezvoltarea bacteriilor. Așadar, devii predispusă la acnee și la pori înfundați. De aceea, ar trebui să îți rezervi câteva minute pentru îngrijirea feței tale și să te asiguri că aceasta este curată și dacă și după toate acestea, adânc în interior știi că asta nu se poate întâmpla, pentru că te simți prea obosită, ar trebui să-ți ții la îndemână măcar niște șervețele demachiante. Odată ce ai doborât acest obicei, vei putea observa o piele mai uniformizată și mai puține izbucniri acneice.
2. Să-ți strângi părul într-o coadă
Nu este îndeajuns de rău faptul că acest lucru poate fi responsabil pentru o cădere și rupere a părului serioasă, dar îți și poate pecetlui soarta prin a-ți cauza în general retragerea liniei de contur a podoabei capilare. Pentru a combate acest pericol, trebuie să-ți lași părul liber pe timpul nopții. Și dacă observi că ruperea spontană încă se întâmplă, îți poți înlocui fețele de pernă cu unele din mătase, mult mai delicate și mai confortabile pentru firele tale de păr.
3. Să nu îți lași telefonul din mână
Statul în fața unui laptop, a unei tablete sau a unui telefon se numără printre cele mai uzuale obiceiuri înainte de culcare în cadrul societății din prezent. Aproape că a devenit ritual fără de care nu putem să ne întindem liniștiți în pat. Numeroase studii pe această temă au demonstrat faptul că expunerea timp de 2 ore la lumina emanată de aceste produse provoacă dificultate în procesul de adormire și este una dintre cauzele cearcănelor și a ridurilor de sub ochi.
Mai mult decât atât, acest tip de lumină îți afectează nivelul de melatonină, hormonul responsabil pentru regenerarea pielii. Astfel, îți grăbește procesul de îmbătrânire a pielii, funcționând exact ca razele UVA. În cazul în care știi că nu te poți lipsi de acest obicei, ar fi mult mai bine dacă ți-ai ține dispozitivele la o distanță de 35 de centimetri față de tine și să le setezi luminozitatea la cel mai mic nivel posibil.
4. Să sari peste spălarea dinților și folosirea aței dentare
Nu numai că asta îți va cauza acea respirația urât mirositoare de dimineață, dar îți și va permite să lași toate mâncărurile (inclusiv toate zaharurile) să stea peste noapte în cavitatea bucală. Pe scurt, te-ai putea trezi într-o zi situații mult mai grave decât o respirație urât mirositoare, cum ar fi sângerarea gingiilor, dinți pătați sau chiar parodontoză.
5. Să stai până prea târziu
Noaptea reprezintă cel mai benefic timp în decursul căruia celulele din piele se pot regenera. Mai ales în intervalul 21:00-23:00, pielea este capabilă să absoarbă cei mai mulți nutrienți (de aceea, tratamentele de îngrijire a pielii sunt recomandate pe parcursul acestor ore), iar de la 23:00 până la 4:00, colagenul rămâne să se producă rapid în timp ce substanțele dăunătoare sunt distruse. În mod contrar, somnul insuficient este una dintre cauzele pentru activitatea necorespunzătoare a celulelor de piele, pentru dereglarea metabolismului și a sistemului nervos. De aceea, poți risca îmbătrânirea timpurie a pielii și extinderea ridurilor.
6. Să consumi zahăr înainte de culcare
Acest lucru merge mână în mână cu refuzul de a te spăla pe dinți înainte de culcare. Lăsând la o parte faptul că evident că îți va crește glicemia și din cauza aceasta, te vei simți lipsită de energie, zahărul mai este responsabil și pentru creșterea ta în greutate inexplicabilă. Adăugând asta peste lipsa unei rutine legate de dinți, o să ai parte deja de o situație critică.
7. Să nu-ți schimbi des fața de pernă
Să uiți să îți speli fața de pernă este un obicei într-adevăr puțin respingător, însă este și cel mai des întâlnit. Dar din păcate, deși acest lucru ajunge să fie ignorat cu desăvârșire, nu înseamnă că există și o justificare, ba chiar are efecte grave, cum ar fi problemele cu pielea. Toate se datorează excesului de murdărie, ulei și machiaj acumulat în fibrele acesteia, elementele respective aducând la pachet cu ele pori înfundați și în final, izbucniri acneice. Și dacă asta nu te convinge că este timpul să iei atitudine și să îți schimbi fața de pernă o dată pe săptămână, ar mai trebui să știi că statisticile arată că aproximativ o treime din greutatea pernei tale poate fi constituită din piele moartă, insecte, acarieni de praf din casă și fecalele acestora. De necrezut, nu-i așa?
8. Să nu folosești cremă pentru mâini și cuticule
Luând în considerare faptul că mâinile tale sunt ocupate pe toată durata zilei, ar merita și ele o relaxare la sfârșitul acesteia, nu? După cum am mai menționat și anterior, noaptea este cel mai prielnic timp ca pielea ta să absoarbă nutrienți. Așa că este timpul să te relaxezi și să lași cremele să-și facă efectul în timp ce dormi. O să te trezești cu o piele hidratată în mai puțin timp decât ai crede!
Sursa: elle.ro
23.02.2026
01:40
437
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
423
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
485
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
642
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
491
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
537
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
513
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
676
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
513
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
597
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
525
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
687
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
23.02.2026
01:40
406
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
389
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
473
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
613
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
476
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
525
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
501
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
659
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
502
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
588
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
517
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
675
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
796
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
710
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
567
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
677
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
809
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
749
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
638
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
846
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
991
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
1012
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
740
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
894
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
788
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














