Stiri

OPINIE // Cel mai probabil vom avea alegeri ANTICIPATE, iar PD va fi avantajat

Politică 30.05.2019 10:21 Vizualizări2199
OPINIE // Cel mai probabil vom avea alegeri ANTICIPATE, iar PD va fi avantajat

Partidul Democrat (PD), care i-a lăsat pe socialiști și Blocul „ACUM” să poarte negocieri în vederea creării unei alianțe de guvernare, ar fi cei mai avantajați în cazul în care se va ajunge la alegeri anticipate. În același timp, Blocul „ACUM” ar pierde unii alegători. De această părere este jurnalista de limbă rusă, Iulia Semionova.

„Democrații de pe acum au un avantaj, deoarece multă lume spune „democrații tac și fac anumite lucruri”, adică repară drumuri, fac și alte lucruri pentru republică. Și asta o spun oamenii din diferite domenii, care anterior nu au votat pentru PD. Tergiversarea negocierilor pentru formarea coaliției, reduce din numărul alegătorilor Blocului „ACUM””, a declarat Semionova, în cadrul unei emisiuni la TVC 21.

De asemenea, aceasta este convinsă că socialiștii nu și-au dorit niciodată negocieri cu reprezentanții Blocului „ACUM”.

„Dacă socialiștii ar fi dorit să negocieze cu „ACUM”, asta demult se întâmpla, fără careva decizii ale Consiliului Republican. Cel mai probabil vom avea alegeri anticipate, deși nu prea știu ce schimbări pot aduce aceste alegeri. Responsabilitatea pentru declanșarea anticipatelor trebuie să și-o asume acele partide care nu au reușit să ajungă la un consens. Este vorba despre partidele care au declarat că luptă împotriva regimului oligarhic, Blocul „ACUM” și PSRM”, a conchis aceasta.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 31.08.2026 31.08.2026 13:25 451 Horoscopul zilei 31.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri