ONG-urile de media DEZAPROBĂ o dispoziție a vicepreședintelui Judecătoriei Chișinău care prevede inclusiv ca jurnaliștii să obțină acreditare de la CCA pentru a avea acces în instanță
1538
Sputnik
O dispoziție a vicepreședintelui Judecătoriei Chișinău, Ghenadie Pavliuc, semnată pe 20 iunie curent și care prevede, printre altele, măsuri de restricționare a accesului jurnaliștilor în instanță, este dezapobrată de organizațiile de media din R. Moldova.
Organizațiile neguvernamentale au făcut publică o declarație în care arată că acest ordin ar putea crea confuzie și duce la restricționarea accesului jurnaliștilor în sediul Centru al instanței.
„Reamintim că, pe 20 iunie 2018, vicepreședintele Judecătoriei Chișinău a emis dispoziția „Cu privire la accesul în sediul instanței judecătorești”, care, între altele, prevede că accesul presei în sălile de judecată va avea loc „ținându-se cont de spațiul disponibil”. O cerință absolut nouă este că presa trebuie să fie acreditată de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în condițiile în care autoritatea audiovizuală nu are o astfel de atribuție legală. Amintim în context că, în noiembrie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii și-a anulat propriul regulament privind accesul în instanțele judecătorești, publicat în Monitorul Oficial, care prevedea mai multe restricții, în special pentru jurnaliști, calificate drept abuzive”, cităm din declarație.
Organizațiile de media amintesc faptul că rolul mass-mediei este de a informa cetățenii țării asupra oricăror evenimente care le pot influența viața, drepturile și interesele, iar una dintre obligațiile autorităților este de a asigura buna funcționare a instituțiilor și mecanismelor care oferă informațiile respective.
„În acest scop, jurnaliștii au dreptul de a face imprimări audiovizuale, să filmeze și să fotografieze, precum și să asiste la ședințele publice ale instanțelor de judecată de orice nivel. Solicităm conducerii Judecătoriei Chișinău să revadă textul acestei dispoziții, care ar putea duce la restricționarea accesului presei la ședințele de judecată de interes public, așa cum s-a întâmplat la 19 iunie, când nu au fost validate rezultatele alegerilor locale noi din capitală. Facem apel către Consiliul Superior la Magistraturii, organ cu atribuții de administrare a sistemului judecătoresc, să mențină un climat deschis în justiție și să susțină presa în efortul său de a reflecta evenimentele importante de pe agenda publică”, solicită cele opt ONG-uri, semnatare ale declarației.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
01.09.2026
20:46
01.09.2026
20:27
01.09.2026
19:45
01.09.2026
19:32
01.09.2026
18:46
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă


















