Omul lui Platon sesizează Președinția, CSP și ambasadele europene în cazul presupusei mite luate de procurorul general interimar Dumitru Robu
3178
Infotag.md Președinția R. Moldova, Delegația Uniunii Europene la Chișinău, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), precum și ambasadele statelor UE acreditate la Chișinău au fost sesizate în cazul presupusei mite luate de procurorului general interimar, Robu Dumitru. Sesizarea a fost transmisă de către activistul civic Veacceslav Valiko, unul dintre persoanele de încredere ale omului de afaceri Veaceslav Platon.
Valiko a declarat, în cadrul unei conferințe de presă că, prin intermediul acestor adresări, a cerut intervenția misiunilor diplomatice și a instituțiilor statului investigarea obiectivă a cazului de implicare a lui Dumitru Robu într-un presupus act de corupție.
„Dumitru Robu spune că a cumpărat mașina pentru cumnatul său din Italia, dar o conducea altă persoană. Robu susține că cei 10 mii de euro (200 de mii de lei) pe care îi numără în acel video sunt plata pentru o mașină. Însă documentele prezentate tot de el arată că mașina a costat doar 45 de mii de lei. Nu susțin nimic, însă societatea civilă are bănuiala rezonabilă că, astăzi, Procuratura Generală nu este independentă. De aceea, credem că Dumitru Robu trebuie să se retragă și să aibă loc o investigație independentă”, susține activistul civic.
Potrivit lui Valiko, în acest moment Dumitru Robu s-a discreditat, pentru că la adresa lui au răsunat niște învinuiri foarte grave. Aceste învinuiri trebuie investigate și de Consiliul Suprem de Securitate și de CSP. Mai mult, partenerii externi ar trebui să ceară explicații, spune aceeași sursă.
„Știți ce nu-mi este clar? De ce după acest video, după publicarea acestor informații, până acum nimeni nu a ieșit cu vreo reacție. Nici CSP, nici fracțiunea parlamentară a partidului aflat la guvernare, nici președintele țării nu au vrut să descoase acest caz. Poate oare astăzi societatea civilă să mizeze pe sprijinul autorităților și al Procuraturii? Este oare astăzi vreun sens să ne adresăm Procuraturii Generale și să căutăm dreptatea acolo? Anul trecut, în noiembrie, poporul, eu personal, am votat împotriva acestor lucruri, am votat împotriva „kuliokului”, împotriva procurorilor care locuiesc în case de lux, în timp ce povestesc despre faptul că aceste case le-au fost dăruite de părinți. Fac apel la toate ONG-urile care au luptat până acum împotriva abuzurilor și neregulilor să reacționeze. Pentru că altfel nu înțelegem ce se întâmplă. Kuliokul îl vedeți, dar pe procurorul interimar cum numără bani și achită pentru o mașină pe care nu o va conduce cumnatul său nu-l vedeți”, a declarat Valiko.
Amintim că, săptămâna trecută, în mass-media, a apărut un video în care Dumitru Robu număra o sumă mare de bani. Cel care a trimis imaginile video susține că este vorba despre o presupusă mită pentru influențarea soluționării unui dosar de pretinsă corupţie a unui funcţionar, documentat de Procuratura Anticorupţie, în perioada când Dumitru Robu deţinea funcţia de adjunct al Procuraturii Chişinău. În rezultatul acestei actiuni, funcţionarul respectiv ar fi fost achitat.
Dumitru Robu a confirmat autenticitatea imaginilor video, însă susţine că nu a fost vorba despre luare de mită, ci despre vânzarea unui automobil, care aparţinea cumnatului său şi care i-a încredinţat vânzarea autovehiculului pentru că se afla peste hotare.
Menționăm că Veaceslav Platon a fost reprezentantul candidatului independent Veaceslav Valiko în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















