Cantemir // ANONIMUL cu poeme de 600 de strofe

Din umbră // Pe lângă profesia de pedagog, Gheorghe Mazilu, originar din lunca Prutului, a scris poezii de 600 de strofe, a pictat și a sculptat fără ca să-și dorească celebritate

A fost profesor de limba română și a descoperit dragostea pentru poezia adevărată în clasa a noua, când i-a căzut în mână un volum de versuri al poetului Mihai Eminescu, necunoscut până atunci de dânsul din cauza regimului sovietic. Îndrăgostit de versurile „luceafărului literaturii române”, Gheorghe Mazilu, originar din satul Gotești, raionul Cantemir, a înțeles că acea zi avea să-l marcheze pentru totdeauna: a scris versuri, a pictat și a sculptat în stil românesc.

Eminescu, lecturat pe furiș

„Trăiam la gazdă și citeam pe nerăsuflate opera lui Eminescu. Puterea comunistă interzicea și condamna, dacă citeai scriitori români. Toată noaptea lecturam pe furiș. De-colo a apărut interesul față de poezie”, își amintește Gheorghe Mazilu anii de studenție, ani în care a scris primele versuri, publicate anterior în diverse ziare locale.

Ajuns în pragul bătrâneții, se laudă cu o bogată experiență a scrisului, pe care a dobândit-o în acele nopțile albe ale studenției. S-a născut cu doi ani înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial în lunca Prutului, într-un loc pe unde au trecut anii de izbândă ai istoriei românești. Așa își binecuvântează dânsul satul. Se mândrește că toată viața a pronunțat prin clase: „Eu nu mă las de limba noastră”.

„Eram doriți de poezie românească. Am avut noroc că suntem la câțiva kilometri de granița cu România și nu prea eram persecutați de ruși, de aceea obțineam mai ușor cărți în română pe acea vreme. Totuși, nu era foarte ușor, cu minoritățile (ruși - n.r.) la conducere. Cu toate acestea, am scris, am pictat și am sculptat românește”, se mândrește omul, care spune că despre sistemul comunist nu a scris nimic de laudă, ci doar i-a dedicat „sute de pagini de critică”.

Anonimat pentru plăcere

Printre poeziile scriitorului se numără versuri dedicate lui Ștefan Vodă (A lui Ștefan voce tristă / Peste tot acum răsună - / De la Prut și până la Nistru / C-am rămas fără de Mumă!), lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, evenimentelor din 1989 (La podul de flori românii cu români / S-au întâlnit după un semiveac/ Și-i blestemau în suflet pe păgâni, / Să dea în ei o boală fără leac).

„Toată creația mea am adunat-o în 10 volume de poezie. Nu am scris și nici nu voi scrie ca să ajung vedetă, ci pentru plăcerea sufletului. Niciodată nu m-a deranjat faptul că am rămas în umbră sau anonimat. Drept exemplu, poeziile mele au văzut lumina tiparului abia în 2002. Nici atunci nu le-aș fi tipărit, dacă un coleg de-al meu nu m-ar fi îndemnat să le editez și să le adun în cărți, ca să nu le pierd. Cel puțin, m-am bucurat că s-au găsit oameni cu sufletul mare și m-au ajutat să-mi public ultimele volume, apărute recent, în luna mai anul curent. Nu am încercat să-mi vând lucrările și nici nu mi-a trecut prin minte una ca asta. Eu nu pentru asta am pictat sau sculptat”, zice dânsul.

Sculptura, din poezie

Dragostea pentru pictură s-a născut tot din poezie. Cu mijloace simple, neavând pregătire specială în domeniul artelor plastice, Mazilu a reușit să imortalizeze natura în adevărate tablouri pictate în ulei. Apoi, cu trecerea anilor, fiind dotat cu un spirit creator, a realizat și câteva busturi în piatră. „Pictura, ca și sculptura, au venit de la sine, tot din anii studenției. Nu am studiat măcar o carte. Am luat pensula în mână și așterneam pe hârtie natura. Odată, niște prieteni mi-au văzut lucrările și mi-au propus să le expun într-o expoziție la Chișinău. După care, în 1983, l-am pictat pe Eminescu. Peste o perioadă, mi-a reușit și portretul lui Ștefan cel Mare, și al soției mele”, povestește bătrânul.

Bustul poeților Grigore Vieru, Mihai Eminescu, al academicianului Mihai Cimpoi și al istoricului Vasile Pârvan le-a sculptat în piatră tot în perioada comunistă. Ulterior, una dintre sculpturi a ajuns în incinta liceului din localitate. „Numele liceului din localitate este dat în cinstea istoricului Vasile Pârvan, care este originar din Gotești. La inaugurarea liceului, administrația locală a decis că eu voi sculpta bustul lui Pârvan, deoarece mânuiesc bine pensula și nu este departe până la ciocan. Nu am avut încotro, timp de un an am stat, după ore, închis în cabinetul meu din școală și am cioplit bucata de piatră. Nu e ușor să modelezi o astfel de rocă. Precizie și milimetru. Dacă ai dat cumva cu dalta mai tare și a sărit un ciob din nas, nu ai cum să-l lipești la loc”, povestește Gheorghe Mazilu întâmplarea care a avut loc cu 20 de ani în urmă.

Mai întâi talent, apoi muncă

Ajuns la pensie, bărbatul și-a zis că nu va înceta să scrie. Recent, a compus un poem de 600 de strofe, despre Forumul Democrat. „E un poem despre țara noastră care a suferit enorm de pe urma cotropitorilor și despre cum să nu-ți uiți neamul. E aranjat în 120 de pagini. Din tot ce se întâmplă acum, aș vrea să cred că țara va fi reîntregită. Aștept ca domnul Dabija să-mi spună neajunsurile despre poem. Mai am greșeli, deoarece nu scriu la calculator, ci la mașina de scris. Nu știu dacă o să mai sculptez vreodată, pentru că trebuie să ai vedere bună”, relatează Mazilu.

„Scriitorul, în primul rând, trebuie să fie inspirat și patriot. Pentru că, dacă nu ești talentat, munca nu prea are ce căuta, dar e drept că trebuie și să muncești. Totuși, am întâlnit oameni care lucrau enorm de mult, dar degeaba”, le dă un sfat scriitorul viitorilor poeți.