Ochii închiși ai Occidentului: De la Acordul de la Munchen, la Crimeea 2014: „Nu mângâiați pe cap dictatorii

Ciclicitatea istoriei este un fapt de necontestat, iar cei care nu iau în seamă acest lucru, sunt, în general, aspru pedepsiți. În repetate cazuri, aceia care au ignorat lecțiile trecutului au fost sancționați de furcile caudine ale uitării.

Poate unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens este raptul teritorial suferit de Cehoslovacia în 1938. Povestea tragică a acestei țări, care, ignorată de puterile occidentale, a cedat teritorii pentru satisfacerea pretențiilor unui dictator nebun și a sfârșit prin a dispărea de pe harta pentru o bună perioadă de timp, își are corespondentul în trecutul apropiat prin ceea ce s-a întâmplat cu Ucraina, în 2014.

Similar Cehoslovaciei antebelice, și Ucraina a fost nevoită să cedeze Rusiei peninsula Crimeea. Nedorind să provoace Rusia, Occidentul a închis ochii la această agresiune, crezând că în acest mod va evita un război. Evenimentele ulterioare au dovedit cât de mult s-a înșelat. Pentru a înțelege exact cum s-a putut întâmplă acest lucru, vom analiza ambele cazuri separat, evidențiind similaritățile.

Situația Cehoslovaciei antebelice și Acordul de la Munchen

Cehoslovacia apare ca stat pe harta Europei după încheierea primului război mondial, fiind una dintre țările care au beneficiat în mod direct de dispariția Imperiului Austro-Ungar. Ulterior, în 1924, va încheia cu Franța un tratat de asistență mutuală, care practic îi garanta granițele.

Problema principală a Cehoslovaciei era faptul că populația era, într-o oarecare măsură, fărămițată etnic. Astfel, pe lângă majoritatea cehă, exista un procent semnificativ de slovaci, iar în regiunea sudetă trăia o importantă populație de origine germană. Pe tot parcursul perioadei interbelice au existat tensiuni etnice între aceștia, mai ales între majoritatea cehă și cei aproape 3 milioane de etnici germani din regiunea sudetă, care vedeau cu ochi buni chiar o uniune cu Germania sau Austria.

Situația a degenerat în perioada Marii Crize Economice, care a cauzat o înrăutățire a situației economice a minorității germane. Astfel, se estimează că peste 60% din dintre aceștia erau șomeri la mijlocul anilor ’30. Acest lucru a coincis cu venirea la putere în Germania a Partidului Nazist, al cărui lider, Adolf Hitler, promisese readucerea tuturor vorbitorilor de limba germană în granițele țării.

În același an cu venirea lui Hitler la putere, 1933, Konrad Henlein înfințează în Cehoslovacia Partidul Germanilor Sudeți, care milita pentru o unire cu Germania. În mod deloc surprinzător, acest partid va fi puternic susținut de Hitler. Lucrurile vor merge mai departe, până în punctul în care acest partid pro-german înființează o mișcare paramilitară, finanțată și susținută de Germania. Aceasta avea ca scop acte de sabotaj contra cetățenilor cehi.

Deși realiza că o ocupație militară a regiunii sudete nu era de dorit în acel moment, Hitler declara deschis că dorește o unire cu acest teritoriu locuit de etnici germani. Premizele unui conflict armat erau evidente, însă, cu ororile primului război mondial încă proaspete în minte, liderii occidentali doreau să evite acest lucru cu orice preț. Această idee era susținută, în principal de către premierul britanic, Neville Chamberlain, care era pregătit să-i acorde lui Hitler orice concesie politică și teritorială, pentru evitarea unui conflict.

Acesta nu era, în niciun caz un susținător al cauzei germane, însă rapoartele militare britanice interne arătau că Marea Britanie nu era momentan pregătită pentru un conflict cu Germania nazistă. De asemenea, Chamberlain era convins că, făcându-i concesii lui Hitler, acesta se va mulțumi cu teritoriile cehe primite. Chamberlian l-a și convins de acest lucru și pe omologul său francez, Deladier. Ulterior, s-a dovedit că această prezumție era total falsă.

În septembrie 1938, Chamberlain călătorește în Germania și se întâlnește cu Hitler, fiind de acord ca toate teritoriile cehe locuite de o majoritate germană să fie cedate Germaniei.

Reprezentanții cehi nu au fost prezenți la aceste discuții, și de altfel nici nu au fost consultați. Astfel, pe 29 septembrie 1938, se semnează, la Munchen, un tratat care prevedea că Germania să ocupe regiunea sudetă, condiția fiind renunțarea la invazia cu care anterior amenințase. Actul a fost semnat de Hitler, Chamberlain, Deladier, din partea Franței, precum și de dictatorul italian Benito Mussolini.