Obama DIVORŢEAZĂ? Michelle L-A PRINS cu mâţa-n sac. Unde scrie presa că se întâlneşte cu amanta
3515
libertatea.ro
Barack Obama e mare cuceritor şi nici statutul de preşedinte, nici cel de bărbat însurat nu-i înfrânează pornirile amoroase. Pe culoarele Casei Albe se vorbeşte despre faptul că ar avea un alai de amante, cu care se vede la un hotel de lux, iar Michelle a aflat şi e, la propriu, în spume.
În spatele imaginii de cuplu perfect pe care Barack şi Michelle Obama o afişează la apariţiile oficiale, se află un mariaj măcinat de scandaluri şi de infidelităţi. Preşedintele american, extrem de sensibil în faţa sexului slab, se bucură de viaţă cu amantele sale chiar sub nasul nevestei, scrie libertatea.ro.
Conform publicaţiei americane „National Enquirer”, cel mai puternic om al planetei are un cuibuşor de nebunii rezervat numai pentru el, la doi paşi de Casa Albă.
Este vorba de un apartament închiriat în Hotelul Jefferson, stabiliment de lux frecventat extrem de des de preşedinte. Locul unde îşi consumă pe fugă amorurile are 177 de metri pătraţi, este prevăzut cu trei camere, inclusiv un dormitor cu un pat uriaş, şi are o uşă secretă, pe unde şeful statului îşi aduce amantele şi care a fost supranumită „intrarea Barack”.
Cum urciorul nu merge de multe ori la apă, infidelităţile lui au ajuns la urechile lui Michelle. Nevasta înşelată este, conform unor angajaţi de la Casa Albă, furioasă la culme şi vrea să divorţeze fără întârziere.
„Michelle a aflat de apartament şi efectiv a explodat. L-a luat la întrebări şi i-a făcut un scandal monstru, iar el nu a scos o vorbă. Ştie că un apropiat l-a dat de gol”, a dezvăluit cineva din interior.
Apropiaţi de-ai cuplului prezidenţial au dezvăluit şi în trecut că între cei doi există probleme şi că şansele ca finalul mandatului să-i mai prindă împreună pe Michelle şi pe Barack sunt infime. Obama va părăsi Casa Albă anul viitor.
24.02.2026
10:53
8498
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
12809
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
36241
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34827
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
46194
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
30244
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28699
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
21109
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20628
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21989
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
21343
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
06.04.2026
21:10
115
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
308
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
247
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
326
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
308
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
346
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
529
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
456
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
400
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
452
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
511
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
571
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
590
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
589
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1051
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
983
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1093
Horoscopul zilei 05.04.2026
1228
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1087
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1516
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1194
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1156
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1149
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1275
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1471
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














