Oamenii din 74 de localități afectate de ploile din această săptămână vor primi ajutor de la stat: Decizia Guvernului
1397
Guvernul va acorda ajutoare materiale celor 74 de localități din șase raioane ale țării care au fost afectate de intemperiile înregistrate în perioada 25 - 26 iulie curent.
O decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale, aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, prevede că din rezervele de stat vor fi oferite bunuri sub formă de materiale de construcții - 64 677 de foi ondulate de ardezie pentru acoperiș, dar și 493,2 metri cubi de cherestea, în sumă totală de 16,3 milioane de lei.
CITIȚI și VIDEO // Furtuna de miercuri a provocat noi daune pe teritoriul R. Moldova: Grindină cât oul la Hâncești și o plantație de viță-de-vie distrusă în totalitate
Materialele, eliberate din cadrul Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne vor fi distribuite autorităților publice locale din raioanele Edineț, Soroca, Râșcani, Dondușeni, Drochia și Hâncești, pentru efectuarea lucrărilor de reparație și de construcție a caselor de locuit, clădirilor administrative și culturale, care au fost afectate de ploile torențiale și rafalele de vânt puternice.
De gestionarea loturilor cu ajutoare materiale acordate localităților din nordul și centrul R. Moldova, afectate de condițiile meteorologice nefavorabile, se va ocupa, începând de astăzi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
CITIȚI și Ploile din ultimele zile au provocat prejudicii enorme: Zeci de case și instituții de menire socială fără acoperișuri, sute de ha de culturi agricole distruse, deconectări de energie, inundații și copaci căzuți pe trasee. Cele mai afectate raioane
„Solicit autorităților locale să se mobilizeze și să dea dovadă de responsabilitate pentru a efectua cât mai curând toate lucrările de reparații și a înlătura daunele”, a cerut prim-ministrul Dorin Recean.
11.04.2026
17:40
4
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
493
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
759
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
726
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
701
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
700
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
730
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
887
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
710
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
645
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
08:05
484
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
752
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
719
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
696
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
697
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
727
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
881
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
708
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
643
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
838
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
698
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
631
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
985
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
788
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
885
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
889
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
889
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
813
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1036
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1057
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
957
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
880
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
793
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
888
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
983
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














