Ploile din ultimele zile au provocat prejudicii enorme: Zeci de case și instituții de menire socială fără acoperișuri, sute de ha de culturi agricole distruse, deconectări de energie, inundații și copaci căzuți pe trasee. Cele mai afectate raioane
1615
IGSU
Ploile puternice cu grindină și vijelie, care au căzut în ultimele două zile pe teritoriul R. Moldova, au provocat daune însemnate.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) transmite că cele mai multe pagube au fost înregistrate în raionale Edineț, Soroca, Dondușeni, Râșcani și Drochia.
În localitatea Terebna din raionul Edineț au fost afectate acoperișurile a 30 de case de locuit, iar în orașul Cupcini vântul a smuls acoperișurile mai multor blocuri de locuit, școlii de arte, grădiniței de copii și al gimnaziului.
De asemenea, în localitatea Viișoara, ploile au distrus circa 70 ha cu grâu și porumb. În alte localități ale raionul Edineț, cum ar fi Brânzeni, Chetroșica, Bleșteni, Burlănești și Ruseni, au fost deteriorate acoperișurile mai multor clădiri, printre care gimnazii, grădinițe, depozite, primării, dar și centre culturale.
Totodată, în localitatea Bădiceni din raionul Soroca, vântul puternic a smuls parțial 58 de foi de ardezie și 25 de metri pătrați de țiglă metalică de pe acoperișul Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dezabilități. Tot aici a fost deteriorat acoperișul unui depozit, fiind smulse 129 de foi de ardezie și 47 de foi de ardezie de pe acoperișurile a nouă case de locuit. De asemenea, în satul Hristici, rafalele de vânt și ploile abundente au afectat circa 12 hectare de livadă cu meri.
În mai multe localități din raionul Râșcani, au fost deteriorate, pe 25 iulie, acoperișurile a peste 50 de case de locuit și 14 depozite agricole. Totodată, în localitatea Zăicani, intemperiile au distrus mai multe hectare de culturi agricole, printre care 213 ha de floarea-soarelui, 60 ha de livezi și 36 ha de porumb.
CITIȚI și VIDEO // Furtuna de miercuri a provocat noi daune pe teritoriul R. Moldova: Grindină cât oul la Hâncești și o plantație de viță-de-vie distrusă în totalitate
Rafalele de vânt au provocat prejudicii și în localitatea Baraboi, raionul Dondușeni, unde au fost afectate circa 60% din acoperișul gimnaziului, acoperișurile a două depozite de cereale, dar și a patru case de locuit. Tot în raionul Dondușeni, localitatea Târnova, vântul puternic a smuls circa 300 de foi de ardezie de pe acoperișul unei fabrici avicole.
În urma precipitațiilor abundente, în mai multe localități din raionul Drochia, au fost înregistrate deteriorări ale acoperișurilor mai multor construcții, printre care 10 depozite, două grădinițe de copii, două primării, dar și 13 case de locuit.
În urma ploilor torențiale de miercuri, echipele de salvatori și pompieri ale IGSU au intervenit în 43 de cazuri la lichidarea consecințelor, fiind executate lucrări de defrișare ale crengilor, arborilor căzuți pe carosabil, pomparea apei, precum și înlăturarea obiectelor cu pericol de cădere. Misiunile au fost realizate în raioanele Edineț, Râșcani, Soroca, Sângerei, Dondușeni, Drochia, Anenii Noi, Cantemir, Hâncești, Criuleni, Florești, Nisporeni, Fălești, precum și în municipiile Bălți și Chișinău.
CITIȚI și VIDEO // Imagini apocaliptice cu urmările furtunii de aseară care a distrus afacerea unui agricultor din nordul R. Moldova: Pomi încărcați cu rod și stâlpi de electricitate, puși la pământ. „Peste noapte, am rămas fără nimic”
Astăzi-dimineață, mai rămâneau deconectate de la energia electrică 51 de localități din zece raioane.
La momentul actual, Comisiile pentru Situațiile Excepționale teritoriale evaluează și estimează prejudiciile materiale cauzate de frutunile din ultimele zile.
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















