O zi ISTORICĂ: Singura ţară care pedepseşte femeile care urcă la volan, cu închisoarea, ridică INTERDICŢIA
1870
Sursa: mediafax.ro Regele Salman din Arabia Saudită a emis un decret care le permite femeilor să conducă autoturisme pentru prima dată în istoria acestui stat, informează Agenţia Saudită de Presă (SPA).
Ministerele trebuie să întocmească normele legale în termen de 30 de zile, iar decretul regal va fi pus în aplicare până în iunie 2018. Arabia Saudită este singura ţară din lume care interzice femeilor să conducă, transmite BBC.
În prezent, numai bărbaţii pot obţine permis de conducere, iar femeile care totuşi se urcă la volan sunt arestate şi amendate. Din cauza acestei legi, multe familii au angajat şoferi particulari care să le transporte rudele de sex feminin.
Mai multe organizaţii pentru drepturile omului au militat ani la rând ca femeilor din această ţară să poată şofa, iar unele activiste au ajuns după gratii pentru că au sfidat regulile.
„Decretul regal va modifica dispoziţiile regulamentelor rutiere, inclusiv eliberarea permiselor de conducere pentru bărbaţi şi femei”, a transmis Agenţia Saudită de Presă.
Ambasadorul saudit în SUA, prinţul Khaled bin Salman, a declarat că decizia este una „istorică” şi „corectă” , care vine „la momentul potrivit”. Diplomatul a confirmat că după anularea interdicţiei femeile nu mai trebuie să obţină permisiunea tutorelui de sex masculin ca să poată lua lecţii de conducere şi să poată urca la volan.
Măsura a fost salutată de Departamentul de Stat al Statelor Unite, care a numit-o „un pas mare în direcţia cea bună”.
De asemenea, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a reiterat acest sentiment.
Activista saudită, Loujain al-Hathloul, care a fost încarcerată timp de 73 de zile, în acest an, pentru că a refuzat să respecte interdicţia, a postat mesajul „mulţumesc lui Dumnezeu”.
Manal al-Sharif, organizatoare a campaniei #Women2Drive, care fost şi ea condamnată pentru că a condus, a scris, într-un mesaj pe Twitter, „nu va mai fi niciodată la fel”.
O altă activistă, Sahar Nassif a declarat pentru BBC că este „foarte, foarte entuziasmată - ţopăind de bucurie”. „Îmi voi cumpăra maşina visurilor, un Mustang decapotabil, şi va fi negru cu galben”, a spus ea.
Totuşi nu toţi au primit vestea cu zâmbetul pe buze, sunt voci conservatoare care acuză guvernul de „încălcarea versetelor din Sharia”.
„Din câte îmi amintesc, cercetătorii Sharia au spus că este haram (interzis) ca femeile să conducă. De ce a devenit brusc halal (admisibil)?”, a comentat un utilizator pe Twitter.
Pe de altă parte, sunt destule voci care atrag atenţia că, deşi această interdicţie a fost ridicată, Arabia Saudită rămâne departe de a fi un stat în care se respectă egalitatea de gen.
Sursa: mediafax.ro
21.06.2024
11:04
2897
DOC // Maia Sandu a SEMNAT DECRETUL privind inițierea negocierilor de aderare la UE: „R. Moldova a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene, iar cetățenii vor decide la REFERENDUM moștenirea pe care o lăsăm generațiilor următoare”
31.12.2021
14:00
4662
Instanța de judecată a ANULAT DECRETUL Maiei Sandu privind revocarea lui Vladislav Clima. Reacția MINISTRULUI Justiției: „Clanurile MAFIOTE din domeniul justiției nu înțeleg că timpul lor a expirat”
13.08.2021
13:57
3743
Trei CONSILIERI ai președintelui Maia Sandu au fost ELIBERAȚI din funcție
30.07.2021
10:30
2464
DOC // Maia Sandu a semnat DECRETUL - Natalia Gavrilița, candidat la funcția de PRIM-MINISTRU. Așteptările șefului statului de la viitorul premier al R. Moldova
15.04.2021
09:49
2840
DOC // Un alt angajat care a activat la Președinție în timpul mandatului lui Dodon a fost DEMIS. Acesta ocupa o funcție importantă în cadrul Consiliului Suprem de Securitate
16.02.2021
16:39
4881
Dodon se teme că VISUL său poate să se împlinească: „Printr-o singură DECIZIE, R. Moldova poate să devină brusc republică PREZIDENȚIALĂ”
05.08.2019
16:47
5480
Ex-premierul Filip CONTRAATACĂ: „Culmea, acest dosar vine din partea celor care au uzurpat puterea. Actuala guvernare nici măcar nu mai mimează independența politică a procuraturii”
11.06.2019
11:56
2818
Cum comentează PD decretul președintelui Dodon prin care a fost ANULAT actul semnat de Pavel Filip cu privire la DIZOLVAREA Parlamentului
09.06.2019
10:57
4743
VIDEO // Președintele interimar, Pavel Filip, a SEMNAT DECRETUL de dizolvare a Parlamentului. Alegerile ANTICIPATE au fost stabilite pentru 6 SEPTEMBRIE
22.01.2019
20:01
3421
Gest nesăbuit al reginei, la numai o zi după accidentul provocat de soțul ei
20.03.2026
07:51
233
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
504
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
525
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
537
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
555
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
580
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
548
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
622
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
536
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
585
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
636
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
558
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
606
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
628
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
632
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
642
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
703
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
567
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
608
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
675
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
660
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
607
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
628
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
678
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
613
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














