O nouă INSTITUȚIE de stat în R. Moldova
2204
Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre privind crearea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, prin reorganizarea mai multor autorități din domeniu.
Potrivit hotărârii, Agenția Națională pentru Sănătate Publică urmează a fi creată prin fuziunea următoarelor instituții: Centrul Național de Management în Sănătate, Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate, Centrul Național de Sănătate Publică și Centrele de Sănătate Publică teritoriale, cu transferul către noua autoritate a competențelor de control ale altor instituții din sectorul de sănătate.
Guvernul precizează că documentul urmărește asigurarea unui sistem instituţional funcţional, restructurat şi consolidat în domeniul sănătății publice, separarea funcțiilor de politici și de implementare, concentrarea funcțiilor de control din domeniul sănătății, în conformitate cu Conceptul privind reforma serviciului de supraveghere de stat a sănătății publice, aprobat anterior.
În urma fuzionării acestor entități, patrimoniul, bugetele pentru anul curent ale instituţiilor, precum și angajații vor fi transferați către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.
Reorganizarea urmează să fie efectuată în termen de aproximativ două luni.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
04.09.2026
18:25
04.09.2026
18:10
04.09.2026
18:02
04.09.2026
17:52
04.09.2026
17:37
04.09.2026
17:34
04.09.2026
17:25
04.09.2026
17:15
04.09.2026
17:04
04.09.2026
16:57
04.09.2026
16:51
04.09.2026
16:51
04.09.2026
16:45
04.09.2026
16:27
04.09.2026
16:26
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești


















