O nouă descoperire de PROPORȚII a fost făcută în Egipt. Ce s-a găsit în 80 de sarcofage vechi de MII de ani
1616
Arheologii egipteni au dezgropat alte 80 de sicrie vechi în vasta necropolă Saqqara, la sud de Cairo.
Ministerul Turismului și Antichităților a transmis, într-o declarație, că arheologii au găsit colecția de sarcofage colorate și sigilate îngropate în urmă cu mai bine de 2.500 de ani în necropola Saqqara.
Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem pentru Antichități, a declarat că au fost găsite peste 80 de sicrie.
Arheologii au găsit, de asemenea, statui din lemn colorate, aurite, a mai transmis ministerul, citat de Fox News.
Detalii despre noile descoperiri vor fi anunțate într-o conferință de presă care va fi ținută la celebra piramidă în trepte a faraonului Djoser.
Egiptul încearcă să-și popularizeze descoperirile arheologice într-un efort de a reînvia turismul, care a fost grav afectat în urma revoltelor din primăvara arabă din 2011, dar și de pandemia de coronavirus apărută anul acesta.
Prim-ministrul Mostafa Kemal Madbouly și Khaled al-Anani, ministrul Turismului și Antichităților, au vizitat zona și au inspectat noua descoperire, care a avut loc la puțin peste două săptămâni după ce au fost descoperite, în aceeași zonă din Saqqara, alte 59 de sarcofage sigilate, în cea mai mare parte cu mumii în ele.
La începutul lunii octombrie, în momentul anunțării celor 59 de sarcofage, ministrul Khaled al-Anani a afirmat profetic: „Astăzi nu este sfârșitul descoperirii, consider că este începutul marii descoperiri”.
Cel mai probabil, toate sarcofagele găsite la Saqqara vor ajunge la Marele Muzeul Egiptean, de pe platoul Giza, pe care oficialii speră să îl deschidă în 2021, după amânări repetate.
Situl Saqqara face parte din necropola vechii capitale egiptene Memphis, care include faimoasele piramide din Giza, precum și piramide mai mici din Abu Sir, Dahshur și Abu Ruwaysh.
Ruinele din Memphis au intrat în patrimoniul mondial UNESCO în anii 1970.
Platoul găzduiește cel puțin 11 piramide, dar și sute de morminte ale oficialilor antici și alte situri care provin din dinastia I (2920-2770 î.Hr.) și până în perioada coptică (395-642).
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
09.09.2026
04:54
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















