O nouă APOCALIPSĂ a fost prezisă pentru data de 23 aprilie. Iată cum o demontează specialiştii
3385
Sursa: descopera.ro O nouă predicţie pentru sfârşitul lumii a fost „programată” pentru data de 23 aprilie. Şi de această dată momentul apocalipsa se bazează pe numerologie, Cartea Revelaţiei şi conspiraţia teoriei privind „Planeta X”.
William Miller a fost un preot baptist ai cărui urmaşi au format Biserica Adventistă de a şaptea zi. Miller este cunoscut pentru predicţiile sale eşuate privind sfârşitul lumii. Printre acestea se află predicţia propusă de bărbat pentru data de 23 aprilie 1843. Conform Live Science, Miller a devenit cunoscut pentru predicţia de pe 22 octombrie 1844 când a afirmat că Iisus Hristos va coborî pe Pământ pentru a opri apocalipsa. Predicţia sa nu s-a adeverit, iar momentul este cunoscut ca „Marea Dezamăgire”.
Predicţia prezentă a fost anunţată de David Meade care a spus anterior că o aliniere rară a stelelor de pe 23 septembrie 2017 ar fi trebuit să aducă sfârşitul omenirii.
Predicţia sa recentă este relativ asemănătoare cu cea din trecut. El susţine că pe 23 aprilie, Soarele, Luna şi Jupiter se vor alinia în constelaţia Fecioarei, moment ce s-ar regăsi în Revelaţia 12:1-2 ce se referă la „o femeie acoperită de soare, cu luna la picioarele sale şi cu o coroană de 12 stele deasupra capului” va da naştere unui dictator global ce va avea rolul de a pune capăt lumii.
Acelaşi pasaj s-a aflat şi la baza predicţiei lui Meade din 23 septembrie 2017. Conform datelor specialiştilor, pe 23 aprilie Jupiter nu se va alinia cu constelaţia Fecioarei. Pe aceeaşi dată, Soarele va fi aliniat cu constelaţia Vărsătorului, iar Luna cu cea a Gemenilor. Cât despre „Planetei X” sau Nibiru, astronomii au demontat în repetate rânduri existenţa sa.
Sursa: descopera.ro
06.04.2018
08:30
01.11.2017
21:01
14.10.2017
12:01
09.10.2017
14:30
08.04.2017
12:00
05.02.2017
17:01
29.01.2017
09:32
06.01.2017
09:01
23.06.2015
07:45
12.12.2014
15:16
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















