O întreagă organizație de partid a aderat la PDM
1941
Organizația teritorială a sectorului Buciucani a Partidului „Forța Poporului” a părăsit formațiunea și a aderat la Partidul Democrat din Moldova. Despre aceasta a declarat președintele organizației teritoriale Buiucani a Partidului Forța Poporului, Alexandru Robu, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui, decizia de a părăsi partidul „Forța Poporului” a fost luată încă pe data de 13 asugust, din partid plecând întreg consiliul și o parte bună de membri de partid. „Decizia nu a fost deloc ușoară, dar s-a motivat prin câteva puncte importante. În primul rând, PD este astăzi la guvernare cu o echipă puternică. Și pentru prima dată în cei 23 ani de democrație, PD a efectuat un exercițiu democratic, în 28 septembrie, alegerea deputaților PD în lista pentru alegerile parlamentare”, a declarat Alexandru Robu. În opinia lui, aceasta dovedește că „formațiunea este deschisă pentru fiecare din noi și este gata să introducă acele persoane care sunt alese nu în birourile partidului, dar însuși de cetățenii RM”.
Printre motivele enumerate de Robu este și echipa guvernamentală, dar și numărul mare de membri și echipa foarte unită. „Un alt motiv a fost echipa guvernamentală, care a prezentat astăzi raportele pe activitate. Acest exercițiu intens mediatizat în presă este un exercițiu democratic pentru populația RM.
Un alt motiv care ne-a făcut să aderăm este numărul mare de membri, echipă foarte unită. În comparație cu alte partide, nu am auzit conflicte în interior, de aceea astăzi ne bucură acest fapt și cred că împreună ne vom încadra în această echipă”, a specificat acesta.
Președintele organizației municipale a Partidului Democrat, Pavel Filip, a spus că atunci când aderă o parte componentă a unei formațiuni politice la altă formațiune politică înseamnă că partidul a devenit atractiv, a devenit atractiv nu doar prin vorbe, dar și prin fapte. „Astăzi sentimentul pe care îl trăiesc, în calitatea mea de președinte al organizației municipale, de fapt, este un sentiment de mândrie pentru că pentru organizația municipală a Partidului Democrat este un moment pozitiv”, a spus Filip. Filip a mai adăugat că PD are o echipă mare care va fi și mai mare.
Partidul „Forța Poporului” a fost înregistrat la 18 iunie 2013 și are 6 000 de membri, mai scrie scrie moldova.org.
03.11.2024
10:20
3792
VIDEO // Semnal de ALARMĂ dat de un fost vicepremier: „Autoritățile trebuie să se pregătească pentru ANULAREA rezultatelor la secțiile de votare din Moscova, Baku, Minsk, Istanbul, Ankara sau Tbilisi, unde rușii investesc 1 000 de euro pentru un VOT”
29.09.2024
14:57
1671
Poliția dezminte ,,MANIPULĂRILE" Irinei Vlah, care a vrut să se lanseze în alegeri la Naslavcea, în apropierea locului unde în 2022 a cazut o RACHETĂ rusească: ,,Să nu implice Poliția în acțiuni politice, pentru a obține dividende electorale"
23.09.2024
16:41
1256
Șor dezvăluie de la Moscova că ar avea un candidat ASCUNS la prezidențiale, că va ferici moldovenii cu gaz pe gratis și va investi 2 miliarde de dolari în infrastructură: „Sunt unicul ce nu v-a amăgit...”
18.09.2019
21:10
5192
Liderul Partidului Popular Român, REPROŞURI la adresa lui Ţîcu. Ultimul i-a cerut sprijinul lui Ţurcanu, pentru a nu admite să câştige socialiştii Chişinăul
29.06.2015
10:46
7312
Numărare paralelă făcută de „Promo-Lex”: Greceanîi ar fi OBȚINUT mai multe voturi
11.12.2014
08:40
8077
CIJ // Cât COSTĂ fotoliul de DEPUTAT? Între 170 de mii şi aproape două MILIOANE de lei
09.12.2014
17:01
4722
Parlament NOU! Curtea Constituțională a VALIDAT rezultatele alegerilor din 30 noiembrie
07.12.2014
08:44
7892
PCRM cere Curţii Constituţionale să declare nule alegerile din 30 noiembrie
06.12.2014
12:21
7953
S-au făcut de RÂS la alegeri. VEZI ce partide nu au fost votate nici de propriii membri
06.12.2014
18:30
6629
Oleg Brega CERE Curții Constituționale atribuirea unui mandat de deputat
05.12.2014
16:35
8566
Usatîi ATACĂ de la Moscova. Iată ce a făcut astăzi
04.12.2014
14:42
6808
TOPul celor mai RUSOFILE sectoare din Chișinău
27.12.2025
08:05
0
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
1
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
199
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
267
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
640
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
610
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
608
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
554
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
703
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
569
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
810
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
558
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
569
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
539
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
465
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
540
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
15:33
602
Curtea de Apel reconfirmă vinovăția unui fost judecător în scandalul "Laundromat", fără a aplica o pedeapsă din cauza prescripției
26.12.2025
15:17
777
Sondaj: Cetățenii moldoveni doresc ca ajutorul României să ajungă direct la ei, evitând autoritățile centrale
26.12.2025
14:28
646
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
26.12.2025
13:07
592
Zelenski și Trump pregătesc întâlnirea pentru discuții cruciale înainte de Anul Nou în contextul războiului din Ucraina
26.12.2025
12:28
719
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
652
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
26.12.2025
11:19
650
Tânăr de 23 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru multiple infracțiuni, inclusiv furt de trotinete și conducere sub influența alcoolului
26.12.2025
10:49
614
Bărbat din Vulcănești, condamnat cu suspendare pentru tentativa de incendiere a Procuraturii
26.12.2025
08:40
855
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
731
Horoscopul zilei 26.12.2025
Horoscopul zilei 27.12.2025
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














