O femeie din R. Moldova care lucra badantă în Italia, lovită mortal de o mașină în timp ce se întorcea de la cumpărături
2515
O femeie din R. Moldova în vârstă de 62 de ani a murit vineri, 8 martie, în orașul Vicenza, din regiunea Veneto, în urma unui accident rutier care a avut loc pe o stradă extrem de periculoasă pentru pietoni.
Femeia, pe nume Raisa Ilian, lucra în Italia ca badantă și a fost lovită mortal de o mașină pe strada Viale del Sole, care face legătura cu autostrada, informeazăIl Giornale di Vicenza, citat de Rotalianul.com.
Accidentul s-a petrecut vineri seara, cu puțin timp înainte de ora 20:00, când Raysa Ilian a fost lovită de un autoturism Nissan Qashqai condus de A.S., un avocat de 51 de ani din zona Bassano, care se îndrepta dinspre oraș către autostradă.
Impactul dintre vehicul și victimă a fost extrem de puternic, trupul moldovencei fiind aruncat la câțiva zeci de metri distanță de locul accidentului.
Echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au putut decât să constate decesul femeii.
Autoritățile locale au investigat accidentul, dar motivele care au dus la prezența femeii pe acea porțiune de stradă rămân neclare.
Deși segmentul de drum este recunoscut pentru periculozitatea sa, nu există restricții care să interzică accesul pietonilor în zona respectivă.
Se pare că Raisa, care locuia în oraș împreună cu sora sa, se întoarce acasă după ce făcuse cumpărături, teorie susținută de găsirea unor sacoșe în apropierea locului accidentului.
Ancheta continuă sub îndrumarea comandantului Massimo Parolin și a inspectorului Michele Piazza, în speranța de a clarifica aspectele neelucidate legate de tragicul eveniment.
12.03.2026
20:48
75
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
75
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
202
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
180
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
306
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
18:10
254
Vitalie Mîța: Eficiența energetică, prioritate pentru securitatea energetică și reducerea facturilor cetățenilor
12.03.2026
17:54
354
ULTIMA ORĂ // Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”
12.03.2026
16:38
329
Disney+ lansează Verts, flux de videoclipuri scurte în stil TikTok pentru a crește interacțiunea pe platformă
12.03.2026
15:43
381
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
15:23
382
Târguri de cariere în toată țara pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic
12.03.2026
20:05
1
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
1
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
263
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
18:10
216
Vitalie Mîța: Eficiența energetică, prioritate pentru securitatea energetică și reducerea facturilor cetățenilor
12.03.2026
17:54
301
ULTIMA ORĂ // Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”
12.03.2026
16:38
299
Disney+ lansează Verts, flux de videoclipuri scurte în stil TikTok pentru a crește interacțiunea pe platformă
12.03.2026
15:43
355
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
15:23
359
Târguri de cariere în toată țara pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic
12.03.2026
15:22
330
Google Maps introduce funcția AI „Ask Maps” și navigare imersivă 3D cu ghidare vocală îmbunătățită
12.03.2026
14:21
425
Group14 deschide în Coreea de Sud o fabrică de materiale pentru baterii cu încărcare „flash” destinate vehiculelor electrice
12.03.2026
12:36
477
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
455
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
12.03.2026
12:24
550
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
12.03.2026
11:36
1364
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
11:07
488
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
12.03.2026
10:41
682
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
612
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
554
Horoscopul zilei 12.03.2026
606
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
674
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
712
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
635
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
620
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
640
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
639
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














