01:05:29 18.01.2026
Stiri

CENTENAR // O companie de peste Prut lansează „Vinul UNIRII”

Știri 28.01.2018 14:00 Vizualizări1335
CENTENAR // O companie de peste Prut lansează „Vinul UNIRII”

Cu ocazia Primului Centenar al României Mari, compania de peste Prut „Jidvei” aduce un omagiu tuturor acelora care s-au dedicat înfăptuirii unității naționale, prin lansarea „Vinului Unirii”, produs aniversar care celebrează acest moment de sărbătoare a tuturor românilor.

„Vinul Unirii a luat naștere din dorința noastră, a marii familii Jidvei, de a reda prezentului ceea ce trecutul ne-a dăruit mai valoros, de a pune în lumină acele sentimente și trăiri care aduse împreună au făcut posibilă îndeplinirea celui mai puternic act din istoria României. Cred că trebuie să ne mărturisim bucuria că suntem români. Acesta este mesajul cel mai important pe care trebuie să îl transmitem tinerilor”, a spus Claudiu Necșulescu, președinte „Jidvei”.

Pentru „Vinul Unirii”, „Jidvei” a ales două sortimente: „Feteasca Regală”, care a fost identificată pentru prima dată în anii 1920, chiar pe podgoria Târnave – aici fiind patria acestui soi, ce se întinde pe o suprafață de peste 800 ha, și „Roze”, un cupaj din soiurile Pinot Noir, Cabernet Sauvignon și Shyraz.

„Un soi pur românesc, născut în Transilvania, Feteasca Regală aduce la această sărbătoare vioiciunea sa limpede și strălucitoare, impunându-se prin prospețime și fructuozitate, dar și prin aciditatea revigorantă și echilibrul perfect al aromelor sale de citrice, măr verde și note de flori albe. În același timp, roze-ul cu nuanțe vișinii, delicat și plin de strălucire, este o declarație de bucurie și de speranță, o explozie de primăvară, de arome intense și calde, gust amplu și onctuos cu note de merișoare, cireșe negre și coacăze roșii”, a spus Ioan Buia, director de vinificație „Jidvei”.

Odată cu lansarea produsului aniversar, „Jidvei” anunță campania națională „Moment de Mare Unire”, pe care o va desfășura pe tot parcursul anului 2018. Campania are două componente principale – evenimente și concursuri – și este împărțită în mai multe secțiuni – Cuvinte de Mare Unire, Artă de Mare Unire și Muzică de Mare Unire.

„În urmă cu un veac, români din toate colțurile țării s-au îndreptat către Alba Iulia pentru a pune împreună o dorință comună de unire. Astăzi, prin campania Moment de Mare Unire, încurajăm românii să arate același spirit pe care l-au avut strămoșii noștri și le oferim un context care îi aduce din nou împreună”, a spus Ana Necșulescu, marketing manager la „Jidvei”.

Astfel, „Jidvei” îndrumă tinerii spre documentare și învățare, îndeamnă românii de pretutindeni să împărtășească poveștile și experiențele pe care le-au auzit de la cei care au trăit clipele Marii Uniri și contribuie la portretizarea în culori a Marii Uniri și la redescoperirea cântecelor istorice și patriotice.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
17.01.2026 08:24 630 Horoscopul zilei 17.01.2026
Top stiri
17.01.2026 08:24 625 Horoscopul zilei 17.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte