Stiri

O comisie parlamentară îl caută insistent pe un fost ministru al Finanțelor ca să-l audieze în privința fraudei bancare și solicită ajutoul presei

Anticorupție 10.07.2019 15:39 Vizualizări2129
O comisie parlamentară îl caută insistent pe un fost ministru al Finanțelor ca să-l audieze în privința fraudei bancare și solicită ajutoul presei

Comisia parlamentară care investighează jaful bancar din R. Moldova intenționează să-l audieze vineri pe fostul viceministru al Finanțelor, Victor Barbăneagră, dar nu poate da de acesta.

Președintele acestei comisii, deputatul Alexandru Slusari, a cerut ajutorul presei pentru a-l informa pe fostul funcționa că este căutat.

„Am decis că nu vom anunța preventiv numele persoanelor pentru audieri la Comisia de anchetă. Dar suntem nevoiți să facem o excepție. Avem nevoie de ajutorul presei și societății. Pentru vineri, la orele 15.00 este chemat un martor foarte important. Victor Barbăneagră, fostul viceministru al Finanțelor. Cunoaștem că dânsul este plecat în România și nu putem da de el. Rugăm presa sau alte persoane să ne ajute”, a scris Slusari pe Facebook.

Fostul viceministru al Finanţelor, Victor Barbăneagră, din perioada anilor 2009 - 2014 a fost recunoscut în calitate de bănuit şi este cercetat pentru neglijenţă în serviciu în dosarul Băncii de Economii. Funcţionarul este acuzat pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, fapt care a generat pierderea pachetului majoritar de acţiuni al statului în Banca de Economii. Presa scria în 2014 că acesta nu se afla în R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.36 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri