Nu te mai iubesc, DAR rămân cu tine

sursa: hotnews.ro

Nu este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, dar este probabil una dintre cele mai adevărate. După ani de zile de relaţie, este la fel de clar ca răsăritul soarelui că euforia şi fluturii din stomac s-au dus demult şi nu se mai întorc. Rămâi sau pleci?

Starea de „îndrăgosteala” nu durează foarte mult. Îi cunoşti parfumul, ştii cât stă la duș şi cu ce frecvenţă se epilează. Depistezi cu uşurinţă atracţia magnetică dintre el/ea şi un/o prieten/a bun/ă.

Şi treci peste. Poate te-a înşelat şi treci peste, pentru că n-ai concepe o dimineaţă în care aşternuturile să fie lipsite de urma caldă a trupului său. Invariabil, după o perioadă mai lungă sau mai scurtă, partenerul ajunge să fie obişnuinţă.

Pur şi simplu e acolo, îl iubeşti, dar ritmul cardiac e acelaşi; dispar senzaţiile tari şi detaliile care te intrigă şi te fac să vrei mai mult. Asta pentru că deja ai tot.

Apar credite, prieteni comuni dar şi certuri, plictiseală şi alte tentaţii. Îţi pui întrebări şi începi să ai îndoieli, oare chiar e „persoană potrivită”?

Ai respectat regulile, te-ai „aliniat” la normele societăţii, în vederea întemeierii unei familii, dar totuşi ceva lipseşte. Parcă trebuia să fie bine şi nu e.

Tu ajungi după 10 acasă şi nu pentru că munceşti din greu, ci pentru că preferi să-ţi petreci timpul cu colegul nou, prietenul îşi cumpără maşină în loc să renoveze apartamentul şi cel mai grav este că nu vrea copii. Nu vrea nici să se însoare. Nu e dramatic, este realist.

De obicei asta se întâmplă, nu întotdeauna avem aceeaşi viziune asupra viitorului, aceleaşi principii şi cu siguranţă suntem atraşi şi de alte persoane.

Ce faci în cazul ăsta? Schimbi partenerul sau rămâi în relaţie? Cel mai greu este să continui şi să fii fericit cu alegerea făcută.

O relaţie care durează toată viaţa nu este ceva obişnuit, este mai degrabă o situaţie utopică ce presupune implicarea a două persoane care se înţeleg la un nivel mai profund, nu doar în cazul listelor de cumpărături.

Varianta ideală ar presupune două persoane îndeajuns de inteligente încât să ştie că marea parte a problemelor, indiferent de natura lor, se rezolvă prin negociere, prin discuţii pe baza faptelor, exact cum sunt ele. Sună sec dar este o soluţie; asta doar în cazul în care îţi iubeşti îndeajuns partenerul pentru a fi dispus să faci nişte compromisuri.

Simone de Beauvoir şi Jean Paul Sartre au avut o relaţie atipică din perspectiva unui om „normal”; nu s-au căsătorit şi au avut relaţii paralele, cu toate astea, legătura emoţională dintre ei, dublată de cea intelectuală, a făcut ca relaţia să dureze până la final. E important (şi rar întâlnit) să dai peste cineva care să îmbrăţişeze acelaşi „stil” de relaţie ca tine, şi nu te gândi nicio clipă că acest stil „trebuie” să fie într-un fel sau altul, desprins din reviste glossy şi poveşti nemuritoare.

O casă fericită poate avea la bază şi cărămizi mai firave, poate avea pereţii roşii şi poate fi împânzită de tablouri erotice şi pisici birmaneze. Atâta timp cât este o casă în care abia aşteptaţi să vă întoarceţi amândoi, e relaţia perfectă, care se probează după compatibilitatea a ceea ce vor ambii parteneri cu starea de fapt şi nu cu imaginea de cuplu ideal lăsată în capul altora.

Pe de altă parte, poţi alege să schimbi. Atunci când nu mai este timp nici de discutat probleme, nici de petrecut o după-amiază în doi cu o sticlă de vin, când nu te mai interesează ce îşi doreşte cel căruia îi cedezi o jumătate de pat şi când preferi să-ţi faci unghiile în timp ce el încearcă să îţi spună, în felul lui, că ceva nu mai merge, cel mai probabil nu este una din acele relaţii fericite în care ambii vor alege să rămână.

Nota redacției: Acest material a fost primit la rubrica „Articolul tău”

Sursa: smartwoman.hotnews.ro