NOUTATE // Șoferii vor fi obligați să-și perfecteze regulat aceste adeverințe. Cine nu va fi admis să urce la volan
5219
Ministerul Sănătății a pregătit un proiect de lege prin care stabileşte reglementări noi ale normelor privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule. Documentul a fost propus spre dezbateri publice și urmează a fi înaintat Guvernului.
Toți șoferii vor fi obligați să-și perfecteze adeverințe medicale care vor avea o valabilitate limitată: cinci ani pentru persoanele cu vârsta până la 65 de ani şi trei ani pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Termenul valabilităţii adeverinţei medicale se va stabili de către preşedintele comisiei medicale, individual pentru fiecare solicitant, ținându-se cont de starea sănătăţii persoanei şi riscurile posibile la conducerea vehiculului.
În nouă lege a fost redactată integral secțiunea „Vederea”, fiind specificate mai clar indicaţiile şi restricţiile pentru conducătorii de vehicule, care suferă de afecţiuni oftalmologice. Șoferii vor face un control amănunțit la ochi, fiind verificate: acuitatea vizuală, câmpul vizual, capacitatea vizuală în condiţii de luminozitate redusă, sensibilitatea la lumină puternică şi contraste, diplopia şi alte afecţiuni oculare care periclitează condusul în condiţii de siguranţă.
La fel, a fost modificată integral secţiunea ,,Diabetul Zaharat”, fiind enumerate situaţiile în care persoanele ce suferă de această maladie sunt admise la conducerea vehiculelor. Nu se vor emite sau reînnoi permisele de conducere pentru solicitanţii sau conducătorii de vehicule care au episoade repetate de hipoglicemie acută. Pentru a putea obține permisul de conducere, șoferul cu diabet zaharat va trebui să demonstreze că monitorizează nivelul de glucoză din sânge, își injectează regulat insulină și nu a avut în ultimele 12 luni niciun episod de hipoglicemie acută.
În noul document a fost completată și secțiunea ,,Afecţiuni neurologice”, fiind inclusă maladia – epilepsie. Sunt indicate clar toate situaţiile în care este admisă conducerea vehiculului pentru persoanele care suferă de această maladie, în funcție de crizele convulsive, formele şi frecvenţa manifestării acestora. Persoanele epileptice vor putea fi admise la șofat după trecerea unui an în care nu au mai avut nicio criză.
Alte două prevederi din lege spun că ,,Permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite candidaţilor sau conducătorilor de vehicule cu tulburări grave ale ritmului cardiac și care suferă de angină în repaus sau la emoţie”.
O noutate bună vizează persoanele cu dizabilităţi ale aparatului locomotor. Autoritățile vor institui o structură specială care va adapta vehiculele pentru aceste persoane.
Ministerul Sănătății motivează că legislaţia naţională în domeniul siguranţei rutiere trebuie să fie racordată la cerinţelele directivelor europene, după ce R. Moldova a primit regim liberalizat de vize cu UE.
Puteți citi aici proiectul de lege pregătit de Ministerul Sănătății
02.04.2018
12:20
14649
Se caută șoferi cu permis categoria B pentru străinătate. Salariul ajunge la 3.000 € / lună
07.12.2017
17:30
4689
Ce AMENZI îi așteaptă pe șoferi în 2018 dacă merg în România, în funcție de abatere
11.11.2017
17:02
2374
VIDEO // Iluzia optică care le va da bătăi de cap şoferilor. E o premieră în România
04.02.2017
19:02
4864
FOTO // Cum scapi de ŞOFERII care îţi dau flash-uri din spate: o idee genială!
06.05.2016
17:01
2757
Polițiștii, regim de lucru INTENS pe 8 și 9 mai
14.02.2016
10:50
2773
Sute de mașini au fost monitorizate de poliție. Ce încălcări au fost depistate
23.11.2015
19:46
2706
MII de șoferi din R. Moldova, PEDEPSIȚI! Ce încălcări au comis
17.11.2015
09:09
6133
ANUNȚUL Inspectoratului Național de Patrulare, UTIL pentru toți șoferii
12.11.2015
09:47
2593
ÎNGRIJORĂTOR! Peste o sută de mii de șoferi, SANCȚIONAȚI pentru că au depășit limita de viteză
03.10.2015
17:50
3915
Atenție, șoferi! Puteți verifica online dacă propriile mașini sunt implicate în scandalul „Volkswagen”
11.08.2015
07:31
3068
GHINION pentru șoferi! Ce făceau angajații unor stații PECO din R. Moldova
18.03.2026
23:51
408
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
417
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
366
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
457
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
430
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
456
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
463
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
493
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
511
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
478
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
480
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
512
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
482
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
476
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
527
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
576
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
641
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
573
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
617
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
577
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
583
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
554
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
847
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
523
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
628
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














