Noul album ABBA, un EȘEC? Cele trei single-uri nu s-au vândut și nu au ajuns la radio
2354
Profimedia Images Formația ABBA urmează să lanseze pe 5 noiembrie noul album, primul din 1982, dar publicul este mai puțin interesat, mai ales de noua muzică a celor de la ABBA. La fel ca în cazul altor formații din anii ’70, ’80 și chiar ’90, fanii vor doar să asculte hiturile.
ABBA a lansat trei single-uri din 2 septembrie. Cifrele de vânzări, conform Buzz Angle/Alpha Data sunt următoarele: „Just a Notion” – 3.000 de exemplare în total, majoritatea în streaming, doar 574 de descărcări plătite, „Don’t Shut me Down” – 37.000 de copii, 5.800 de descărcări, „I Still Have Faith in You” – 25.000 de copii, 4.300 de descărcări.
Numerele nu sunt de bun augur pentru „Voyage”, chiar dacă albumul se află în prezent pe locul 7 pe Amazon, pe baza vânzărilor în avans, potrivit Mediafax.
Albumul „Voyage” ar putea avea una sau două zile bune, iar apoi vânzările ar putea scădea rapid dacă nu există piese care să atragă atenția. Până acum, posturile de radio au ignorat noile melodii ABBA, care nu sunt la fel de atrăgătoare ca hiturile legendare ale formației, mai scrie publicația.
06.02.2026
16:51
169
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
288
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
297
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
416
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
449
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
590
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
507
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
443
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
712
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
507
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
507
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
16:51
48
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
267
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
284
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
404
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
440
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
580
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
498
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
435
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
706
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
502
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
502
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
07:56
804
Bombardamente ucrainene asupra orașului Belgorod: guvernatorul vorbește despre „daune grave” și ședință de urgență
06.02.2026
01:25
727
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
821
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
897
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
05.02.2026
20:12
861
Lavrov susţine că Putin e gata să vorbească „serios” cu Macron şi dezvăluie existenţa unor contacte secrete ale Moscovei cu lideri europeni
05.02.2026
18:05
783
SUA și Rusia reiau dialogul militar la nivel înalt pentru a evita escaladarea conflictului din Ucraina
05.02.2026
16:40
845
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
05.02.2026
16:09
795
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
05.02.2026
15:50
866
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
05.02.2026
15:25
785
Ucraina și Rusia reiau schimburile de prizonieri: acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 militari, mediat de SUA și EAU
05.02.2026
14:18
834
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
05.02.2026
13:04
871
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
05.02.2026
12:42
744
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
05.02.2026
12:37
762
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














