NOROC // Un bărbat din Cantemir a fost ÎMPUȘCAT de șapte ori, dar medicii i-au extras cinci gloanțe din corp și au reușit să-l SALVEZE: „Mă așteaptă acasă soția și cei trei copii”
3170
Nenorocirea prin care a trecut la finele lunii noiembrie curent și ceea ce a urmat l-a făcut să declare că s-a născut, cu adevărat, a doua oară.
Un bărbat de 42 de ani din raionul Cantemir, tată a trei copii, a fost împușcat de șapte ori, iar pe 22 noiembrie curent a fost transportat în stare gravă de către Seviciului medical de urgență AVIASAN la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
Medicii de aici l-au supus mai multor intervenții chirurgicale sub ghidare radiologică și i-au extras cinci gloanțe din corp - două situate lombar pe stânga în țesuturile moi, alte două situate cervical pe stânga și un glonț situat în mediastin pe stânga.
Alte două gloanțe au atins tangențial corpul pacientului.
Chirurgii care l-au operat pe bărbat susțin că intervenția a fost complicată, deoarece gloanțele aflate în țesuturile moi sunt foarte greu de depistat. Norocul bărbatului a fost că glonțul din mediastin a trecut printre niște vase magistrale fară a le provoca leziuni, fapt datorită căruia pacientul a rămas în viață.

Gloanțele extrase de medici din corpul bărbatului
„Această întâmplare a fost o lecție pentru mine. Am supravețuit datorită norocului pe care îl am și a medicilor din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, care au reuțit să îndepărteze toate gloanțele din corpul meu. Mă așteaptă acasă soția și cei trei copii, pentru care voi trăi tot restul vieții și voi ști că ei sunt cele mai dragi persoane. Cu ajutorul Celui de Sus mă voi face bine și voi avea grijă și în continuare de sănătatea mea. Mulțumesc celor care îmi sunt aproape în aceste momente dificile pentru mine și familia mea”, le-a spus bărbatul medicilor, care au mers să-l viziteze.
Actualmente, starea de sănătate a pacientului este stabilă.
01.03.2026
19:01
687
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
28.02.2026
21:04
851
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
1023
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
27.02.2026
20:46
1105
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
17:48
1132
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
935
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
15:11
1161
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
12:45
1089
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
27.02.2026
10:53
1157
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
26.02.2026
21:10
852
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
02.03.2026
08:02
392
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
663
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
607
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
582
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
673
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
637
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
701
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
787
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
967
Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
981
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
1009
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
984
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
843
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
1012
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
974
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
881
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
932
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
988
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
5089
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
980
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
915
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
1023
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
996
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
1004
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
1100
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
Horoscopul zilei 02.03.2026
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.14
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














