Noi ploi torenţiale în Spania, la două săptămâni după inundaţii; meteorologii au emis cod roşu
787
Reuters
Noi ploi torenţiale au căzut miercuri în sudul şi estul Spaniei, stârnind din nou temeri în rândul sinistraţilor, la doar două săptămâni după inundaţiile devastatoare soldate cu cel puţin 223 de morţi, în principal în regiunea Valencia, transmite AFP.
Agenţia naţională de meteorologie (Aemet) a emis o avertizare cod roşu, nivelul maxim, valabilă pentru provinciile Malaga (sud) şi Tarragona (nord-est), pe fondul unui nou episod al fenomenului,,picătura rece", o depresiune izolată de mare altitudine destul de frecventă toamna pe coasta mediteraneană spaniolă.
În zonele plasate sub cod roşu, situate pe litoral, aproape 120 până la 180 de litri de precipitaţii pe metru pătrat (120 până la 180 de milimetri) s-ar putea acumula în următoarele ore, potrivit Aemet. Precipitaţiile vor continua să cadă până joi.
Ploi intense, însă mai puţin abundente, sunt aşteptate, de asemenea, în regiunea Valencia, afectată de inundaţiile din 29 octombrie, unde multe dintre canale sunt în continuare colmatate de noroi.
Locuitorii din regiune încă se luptă să facă faţă pagubelor enorme cauzate de această tragedie. ,,Ne-am pierdut deja maşinile, am pierdut deja o mare parte din casele noastre şi nu mai avem de muncă. Aşadar, nu mai avem nimic de pierdut", a declarat la postul regional de televiziune A Punt Carlos Molto un locuitor din Picana, oraş cu 11.000 de locuitori situat în suburbiile oraşului Valencia.
Oraşul învecinat, Paiporta, considerat epicentrul tragediei din 29 octombrie, a fost afectat de noi inundaţii, potrivit ziarului Las Provincias. În această localitate, încă devastată, locuitorii au amenajat baricade improvizate din saci de pământ în faţa uşilor caselor.
Ca măsură de precauţie, mai multe municipalităţi din regiune le-au solicitat miilor de voluntari care vin zilnic pentru a-i ajuta pe locuitori să degajeze străzile să nu meargă miercuri în zonele sinistrate.
Noile ploi ar putea perturba căutările celor 17 persoane încă dispărute, potrivit autorităţilor. Operaţiunile sunt concentrate în principal în jurul cursurilor de apă şi pe coastă, la gura râurilor.
În Andaluzia şi Catalonia, unde sunt situate provinciile plasate sub cod roşu (Malaga şi Tarragona), autorităţile au anticipat posibilele consecinţe ale ploilor abundente prin trimiterea unor mesaje de alertă pe telefoanele mobile, a căror recepţie provoacă un sunet puternic.
,,Fiţi deosebit de prudenţi, evitaţi deplasările şi urmaţi sfaturile" serviciilor de intervenţii de urgenţă, scria în mesajul de alertă trimis la Malaga.
Autorităţile din Valencia au fost aspru criticate pentru că au trimis un astfel de mesaj de alertă prea târziu la 29 octombrie. Aemet plasase regiunea sub cod roşu în dimineaţa acelei zile, însă când autorităţile au trimis mesajul pe telefoanele locuitorilor zona se afla deja sub ape.
Indignarea faţă de autorităţi, acuzate că nu au evaluat corespunzător riscurile şi că au întârziat prea mult intervenţiile, a dat naştere, sâmbătă, la manifestaţii masive, dintre care cea mai mare a reunit 130.000 de persoane, în oraşul Valencia.
Codul roşu emis de Aemet, corespunzător unor fenomene meteorologice de "o intensitate excepţională", cu ,,un nivel foarte ridicat de risc pentru populaţie", a determinat, de asemenea, autorităţile să suspende cursurile, miercuri, în mare parte din Catalonia şi în oraşe andaluze precum Granada şi Malaga.
În regiunea Valencia, acest nou episod al fenomenului ,,picătura rece" a provocat valuri de peste patru metri înălţime în zonele costiere şi a determinat autorităţile să închidă circulaţia pe anumite drumuri şi să suspende unele servicii feroviare. Traficul maritim a fost suspendat în porturile Valencia şi Sagunto.
08.04.2026
09:31
0
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
23
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
339
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
695
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
533
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
483
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
520
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
661
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
565
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
663
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
08.04.2026
09:31
1
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
25
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
342
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
699
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
533
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
483
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
522
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
662
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
565
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
663
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
590
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
493
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
448
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
454
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
621
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
560
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
514
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
481
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
544
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
654
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
670
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
603
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
644
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
808
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
634
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














