Noi DETALII despre Ana-Maria Guja, tânără de 19 însărcinată, care a fost răpită, iar mai apoi ucisă. Iubitul fetei ar fi implicat în organizarea crimei. ,,Aceasta ar fi fost URMĂRITĂ de mai mult timp. Telefonul nu a fost găsit nici până astăzi”
6907
Mama și rudele Anei-Maria Guja, tânără în vârstă de 19 ani, însărcinată, care a fost răpită și ucisă cu cruzime, au vorbit deschis în cadrul unei emisiuni despre cele întâmplate. Aceștia susțin că totul ar fi fost organizat. Mai mult, ei îl bănuiesc în organizarea crimei pe fostul iubit al Anei-Maria.
În cadrul proiectului „Femeile nu tac” cu Adrian Prodan, mama tinerii, Maria Guja, a povestit că a aflat de dispariția fiicei sale de la colega de cameră a acesteia, de la cămin, transmite Știri.md.
„Mi-a spus că Ana-Maria nu-i. I-am zis că nu știu unde e. Atunci ea mi-a spus că e dispărută. M-a sunat la data de 12, în jurul orei 21:00”, a spus Maria Guja. Femeia spune că a început imediat să o sune pe Ana-Maria, însă telefonul acesteia era deconectat. Ea spune că nu știe de ce a telefonat-o prietena fiicei sale, și nu iubitul acesteia.
„Eu nu am vrut să vorbesc cu el. El nu vrea să vorbească, el e tăcut, nu spune nimic. (...) Am vorbit cu el peste două zile. El mi-a scris că nu o găsesc pe Ana-Maria”, a precizat ea.
Maria a menționat că poliția i-a spus atunci că au văzut pe camerele de supraveghere cum fata a vrut să urce pe bancheta din urmă, însă ușa era închisă și șoferul i-a spus să urce pe bancheta din față.
„Eu nu știu de ce ea a urcat în această mașină. Ion mi-a spus că el i-a chemat o altă mașină, însă a venit aceasta”. De asemenea, mama Anei-Maria susține că bărbatul acuzat de omor s-ar fi cunoscut cu iubitul fiicei sale.
„Cred că se cunosc. El a spus că a trimis o altă mașină, dar noi nu știm ce mașină, căci el era fără numere de înmatriculare. Eu cred că el se cunoaște cu acest bărbat de la penitenciarul în care au lucrat împreună. Ion lucra într-o parte și șoferul în altă parte. Cred că de acolo și se cunosc. Nu știu dacă Ana-Maria îl cunoștea pe șofer”, a explicat Maria Guja.
După ce a aflat despre dispariția fetei sale, Maria a plecat imediat să o caute. Aceasta a mers la căminul în care stătea Ana-Maria, a fost prin Orhei, prin satul Pelivan, mergea la biserică unde se ruga ca fiica sa să fie găsită în viață.
Totuși, inima sa de mamă simțea că aceasta nu mai trăiește. Ea spune că a aflat despre decesul fiicei sale de la oamenii legii. Aceasta a recunoscut că nu a mers la fața locului, unde a fost găsită Ana-Maria.
Femeia susține că nu cunoaște prea multe detalii despre cele întâmplate, căci poliția nu-i spune nimic clar. „Poliția a zis că a fost violată și bătută tare. Au zis că au lovit-o puternic în cap. Mi-au zis el a dus-o la el acasă, a pus-o în beci. Apoi a scos-o din beci, a pus-o în portbagajul automobilului și a dus-o în acel loc în care a fost găsită. Ea avea cruciulița la gât când a fost găsită. Era dezbrăcată atunci. Hainele sale erau puse alături. Telefonul nu a fost găsit nici până astăzi”, a spus femeia.
Ana-Maria era însărcinată în acel moment în a șaptea lună. Aceasta trebuia să aducă pe lume un băiețel. „La expertiză mi s-a spus că a fost curățită, băiețelul era alb la față. Mi-au zis că l-au pus înapoi în burta ei, pentru că nu au voie să-l pună alături de ea”.
Femeia povestește că iubitul Anei-Maria nu-i prea permitea acesteia să meargă în vizită la părinții săi. „Îi spunea că noi servim alcool și să nu vină la noi. Da noi mai servim alcool, dar niciodată nu am impus copilul să bea. Ea mi-a spus că Ion nu-i permite. Mă durea sufletul și-i spuneam de multe ori să vină mai des pe acasă. Ei au fost împreună patru ani. El mi s-a părut un băiat bravo, vorbeam cu el când ei veneau la noi”, a spus Maria.
La 8 martie, Maria spune că a aflat că fiica sa este însărcinată. Aceasta spune că Ana-Maria a sunat-o și i-a spus despre acest lucru. „Nu i-am zis nimic de rău, nu am reacționat urât”.
Maria susține că, în prezent, ea nu comunică cu Ion, iubitul Anei-Maria. „Nu pot spune că el are ceva cu moartea ei. Nu pot să-l învinuiesc cu nimic, pentru că nu cunosc nimic”.
Mătușa Anei-Maria a povestit în cadrul emisiunii că a aflat de dispariția nepoatei sale de la fiica sa.
„Ana-Maria a fost cuminte, stimătoare, a încercat să-și facă un viitor, a mers la colegiu. Greșeala ei cea mai mare a fost că s-a cunoscut cu „aferistul" acesta, iubitul ei”.
Aceasta spune că Ana-Maria l-ar fi cunoscut pe șofer și, din acest motiv, a urcat în automobilul acestuia. Cât despre Ion, iubitul tinerii, femeia spune că acesta „nu era un tip de familie”.
„Oamenii spun că el nu a fost singur în mașină, a fost cineva din spate, care a lovit-o atunci cînd ea a urcat în mașină. Eu nu știu dacă Ion are vreo legătură cu moartea Anei-Maria, Dumnezeu știe tot”.
De asemenea, femeia susține că totul ar fi fost organizat. „Cred că mirele ista a ei a vrut să scape de ea”. Iar Natalia, o altă mătușă a Anei-Maria, spune că fata ar fi putut să-l cunoască pe șofer.
„El a strigat-o pe nume: „Ana, vin-o încoace”. Ea aștepta pe altcineva, dar când a auzit că o strigă pe nume, a mers la el. Din imaginile video se vede cum ea a urcat în mașină, el a lovit-o peste față și gata”.
Femeia spune că Ana-Maria ar fi fost urmărită de mai multe ori. „Așa noi am înțeles că aceasta nu este prima dată când ea era urmărită. Am auzit că Ion avea datorii la cineva. Ana-Maria nu mi-a zis în față despre asta. Sunt multe întrebări la care nu avem răspunsuri, deja vom aștepta instanța”, a precizat aceasta.
Elena, consăteanca Anei-Maria spune că ceea ce s-a întâmplat a șocat întregul sat, dar și întreaga țară.
„Sper că se va face dreptate. Versiuni sunt multe. Unii spun că a fost totul organizat de Ion, că el se cunoștea cu șoferul. El părea un băiat bun, dar cine știe... Oamenii vor dreptate, avem și noi copii și ne temem să-i lăsăm să meargă până la magazin”, a spus femeia.
Mama Anei-Maria spune că-și dorește ca vinovatul să stea în închisoare pentru toată viața. Ea spune că nu o să-l ierte niciodată. „Mi-e frică că fratele lui o să vină la noi acasă. Când rămân singură acasă mă tem. Sper să se facă dreptate. Mă gândesc că el va fi pedepsit, ca să nu mai facă alte crime”, a mai spus femeia.
Pe data de 23 aprilie a fost organizat un flashmob pentru a cere dreptate pentru Ana-Maria Guja, tînăra de 19 ani din Orhei, găsită moartă într-o localitate din Telenești, pentru copilul ei, dar și pentru toate femeile care nu mai pot să-și strige durerea. Reamintim că Ana-Maria, tânăra care a dispărut cu câteva zile în urmă la Orhei, a fost găsită pe data de 20 aprilie pe malul unui iaz din raionul Telenești. Bănuit de omor este un bărbat de 45 de ani, care se afla la volanul automobilului de ocazie în care a urcat tânăra. Actualmente el este plasat în arest pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
12.06.2026
11:32
265
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
308
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
331
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
591
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
745
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
770
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
681
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
696
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
710
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
637
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
12.06.2026
11:32
236
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
291
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
320
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
581
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
738
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
758
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
673
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
689
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
702
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
627
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
607
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
572
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
684
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
565
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
606
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
639
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
659
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
773
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
782
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
634
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
630
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
1098
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
996
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
921
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
948
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
Horoscopul zilei 12.06.2026
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














