Un „prost al satului” sau un alt Roșca?

Semne diacritice

Țările din grupul G7 - Marea Britanie, Germania, Franța, Canada, Italia, Japonia și SUA – s-au înțeles, sâmbăta trecută, să nu mai tolereze și să reacționeze „rapid și unit” la acțiunile ostile ale Rusiei, care încearcă să submineze societățile democratice și instituțiile, procesele electorale, suveranitatea și securitatea unor state occidentale. Există mai multe dovezi în acest sens și faptul că liderii celor mai bogate țări din lume se văd nevoiți să discute chestiunea respectivă la summitul lor reflectă seriozitatea pericolului rusesc.

În timp ce Occidentul se mobilizează pentru a rezista Rusiei agresive, la noi se observă otendință inversă, de demobilizare și de ignorare a factorului rusesc în politica moldovenească. În mod paradoxal, ideea că Rusia nu mai este interesată sau nu dispune de forțele necesare pentru a se implica în afacerile noastre a început să fie vehiculată în public după ocuparea Crimeei și a Donbasului ucrainean, după transformarea Republicii Moldova în „spălătorie rusească” și furtul miliardului, la care au participat și bănci rusești, după mai multe acțiuni subversive ale Moscovei îndreptate în mod evident împotriva cursului european al Chișinăului, după intensificarea exercițiilor militare ruse pe malul Nistrului.

Cotitura în atitudinea față de Rusia este legat de apariția Platformei DA, care l-a declarat drept pericol absolut pentru Republica Moldova pe omul de afaceri și liderul PD Vlad Plahotniuc și a încercat să formeze un front comun al partidelor de dreapta și de stânga pentru „întoarcerea țării înapoi”. Alierea Platformei DA, transformată ulterior în partid, cu PSRM și „Partidul Nostru” s-a făcut cu prețul unei noi atitudini față de pericolul rusesc, acesta fiind neglijat, proclamat ca inexistent, mai puțin important pentru securitatea Republicii Moldova, decât organizarea unor alegeri parlamentare anticipate.

„Pericolul rusesc” sau „mâna Moscovei” a fost și este considerată azi mai mult o invenție, o stratagemă a lui Plahotniuc pentru a supraviețui politic și a dezbina „frontul antioligarhic”, decât un pericol real, iar cei care insistă să nu ne demobilizăm în plin „război hibrid” declanșat de Rusia sunt luați în râs și numiți scule oligarhice.

Faptul că la București, Washington și Bruxelles lucrurile se văd altfel, că Occidentul, inclusiv România, nu au îmbrățișat ideea alegerilor anticipate, că au acordat sprijin financiar Gguvernului nou format al lui Pavel Filip nu i-a descurajat pe autorii demobilizării prorusești. Dimpotrivă, ei au acuzat România și SUA că ar sprijini regimul lui Plahotniuc, nu independența, suveranitatea și securitatea Republicii Moldova. Săptămâna trecută, liderul PPDA Andrei Năstase, ales primar al Chișinăului, a repetat aceste acuzații monstruoase în presa română.

Că Plahotniuc încearcă să profite de conjunctura geopolitică actuală, nu face pericolul rusesc mai puțin real. E o prostie sau o trădare să spui că acesta nu există, că sprijinul României, SUA și UE pentru Republica Moldova se face de dragul lui Plahotniuc, nu pentru a contracara politica expansionistă, de refacere a URSS, promovată de Putin. De aceea, întrebarea cine e Andrei Năstase cu adevărat - un „prost al satului”, cum spune Sergiu Mocanu, sau un alt Roșca - rămâne deschisă.