Sociologul Dan Dungaciu, în polemică cu Ambasadorul Mihai Gribincea: ambii au dreptate

Semne diacritice

Când două persoane fac schimb de replici și ambele au dreptate, se poate presupune că ele vorbesc despre lucruri diferite, că punctele lor de vedere nu se intersectează.

Această impresie mi-a lăsat-o replica sociologului Dan Dungaciu la intervenția Ambasadorului Mihai Gribincea, pe marginea studiului „Transnistria între Moscova și Chișinău. Prima cercetare sociologică dincolo de Nistru”, lansat, miercuri, 27 martie 2019, la București, de Fundația Universitară a Mării Negre „Mircea Malița”, al cărei președinte este dl Dungaciu.

Cercetarea respectivă, „prima de acest gen, prezentată vreodată în România sau R. Moldova”, a fost efectuată prin sondaj de opinie în „regiunea transnistreană”, prin „focus-grup și interviuri cu experți”. La evenimentul prezentării cu public numeros au participat „ambasadori sau diplomați acreditați în România din R. Moldova, Ucraina, Marea Britanie, Federația Rusă, Polonia sau Japonia”. Printre invitați s-a aflat și fostul așa-zis ministru de externe de la Tiraspol, Vladimir Yastrebchak.

Apariția unui „popor transnistrean”?

Conform sondajului de opinie, realizat la comanda FUNM de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA”, 37,3% dintre respondenți au declarat că se consideră transnistreni, 35,7% - ruși, 14% - moldoveni, iar 7,4% - ucraineni. De menționat că, potrivit datelor statistice tiraspolene, proporția rușilor în regiunea separatistă e de 34%, în creștere față de perioada sovietică, a moldovenilor – de 33%, iar ucrainenilor – de 27%.

Dl Mihai Gribincea, Ambasadorul Republicii Moldova la București, a intervenit în procesul discuțiilor, amintind despre semnificația istorică a zilei de 27 martie și calificând studiul ca „greșit” din punct de vedere conceptual, „inutil și dăunător”, iar evenimentul - ca o acțiune de „promovare a identității transnistrene”. Cum ai putea cere opinia locuitorului unei zone ocupate? Ce relevanță poate avea ce gândește un prizonier? - s-a întrebat el, citat de Radio „Europa Liberă”.

„În perioada sovietică, dacă făceați un sondaj de opinie în Basarabia, în R.S.S.A. Moldovenească, ați fi văzut că 64% din populație se declarau moldoveni. Pentru că e aceeași politică de rusificare, aceeași politică editorială, aveam același spațiu informațional ca trupele de ocupație. Exact aceeași situație este astăzi. Și de aceea mie mi se pare inutil, sincer să fiu, a face asemenea studii și încă a folosi asemenea tribună ca aceasta de acum pentru a promova un popor transnistrean aici la București”.

În aceeași zi, pe Facebook, Mihai Gribincea a precizat că „FUMN a fost în postura de «idiot util» a imperialismului rusesc”, promovând „teoria rusească despre «poporul transnistrean» la București”, precum, „în anii 60-70 ai secolului trecut, unele ONG-uri promovau teoria „omului sovietic” prin capitalele occidentale”. Cuvinte grele, dar meritate (vom vedea mai jos), peste care nu se putea trece ușor. (De altfel, o reacție asemănătoare a avut-o și Ion Leahu fostul șef al Delegației în Comisia Unificată de Control, din partea Chișinăului.)

„Uită-te în oglindă!”

Răspunsul președintelui FUMN, în formă de scrisoare deschisă adresată dlui Gribincea, publicată de cotidianul.md, e în stil rusesc, de tipul „sam durak”, al cărei sens, pe românește, e „uită-te în oglindă”. Dl Dungaciu afirmă lucruri adevărate, mai noi și mai vechi, dar „paralele” cu afirmațiile oponentului său. Acestea rămân în picioare.

Dungaciu îi reproșează lui Gribincea că, vorbind despre falsa „identitate transnistreană”, ignoră faptul că reprezintă un stat al cărui președinte „el însuși, se bazează pe și promovează de la cel mai înalt nivel ideea sovietică a unui „popor moldovenesc” deosebit de cel român, iar guvernarea, deși dispunea de o majoritate constituțională, a refuzat „cu obstinație”, - ca un „privet” de Centenar la adresa României” - să înlocuiască sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” în Constituția Republicii Moldova, demonstrând astfel că este „complice identitar” cu Dodon.

Piatra de pe mușuroi

„Evenimentul organizat de FUMN a ridicat, de fapt, o piatră de pe un mușuroi identitar”, relevând minciuna cu care stau la masă oficialitățile de la Chișinău, crede Dungaciu. Dacă „poporul moldovenesc” este diferit de cel român, după cum spunea propaganda sovietică, dacă o identitate regională se transformă cu timpul în una etnică, națională, „ nu mai există niciun impediment pentru ca „poporul transnistrean” să existe și el! Este versiunea în oglindă a „poporului moldovenesc”… Faptul că minciunea sovietică a „poporului moldovenesc” a durat – și durează! – mai bine de 70 de ani, spre deosebire de minciuna „poporului transnistrean” care durează doar de mai 27 de ani, nu o face pe prima mai adevărată decât cealaltă”, punctează cu precizie președintele FUMN.

Autoritățile Republicii Moldova nu au organizat „niciun eveniment dedicat Centenarului Unirii Basarabiei cu România”, au ignorat în discursurile lor această dată, „preferând să menționeze doar la București, pentru urechile – și buzunarele! – românilor faptul că actualul teritoriu controlat de autoritățile de la Chișinău a fost parte a României”, mai scrie Dungaciu. În politica identitară, singura diferență între guvernarea de azi și regimul Voronin este „ dimensiunea pasivă”. „Nimic nu se schimbă și totul rămânea așa cum ne-au învățat „teoriile sovietice” despre identitate și limbă, doar că nu le mai invocă guvernul, ci doar președintele Dodon, niciodată sancționat pentru așa ceva”, subliniază reputatul sociolog.

„La Chișinău se ignoră iresponsabil – sau nu se înțelege – că cei mai mari susținători ai separatismului transnistrean și al „teoriei poporului transnistrean” sunt tocmai moldoveniștii puri și duri, care susțin „teoria sovietică” a „poporului moldovenesc” diferit de cel român. Creatorii „poporului transnistrean” se află la Chișinău! Ne place sau nu, existența „poporului moldovenesc”, diferit de cel românesc și vorbitor de altă limbă, nu e cu nimic mai legitimă decât existența „poporului transnistrean” diferit de cel „moldovenesc”, conchide Dungaciu.

Din minciună în minciună

Într-adevăr, și dincolo, și dincoace de Nistru, „statalismul” stă pe un fundament îngust, „mișcător”, al specificului și „patriotismului” regional, al nerecunoașterii românismului și limbii române, de care stataliștii moldoveniști se tem ca dracul de tămâie. Și fiindcă e bazat pe minciună și falsificare, moldovenismul are nevoie de minciună și falsificări pentru a supraviețui.

Din punctul nostru de vedere, crearea „poporului transnistrean” este întrucâtva similară încercării de creare a „națiunii civice moldovenești” în dreapta Nistrului. Rolul moldovenismului transnistrean (care se pretinde cel „adevărat”, „veritabil”, în baza „limbii moldovenești în grafie chirilică”, spre deosebire de moldovenismul din dreapta Nistrului, care este supus „românizării”, „silit” să folosească „limba moldovenească în grafie latină”) este secundar în acest proces.

Argumente valabile, dar pe lângă subiect

Argumentele perfect valabile în ce privește identitatea moldovenească și transnistreană ale lui Dungaciu nu neagă spusele lui Gribincea: că studiul în cauză prevestește (fals) crearea unui „popor transnistrean” și este un serviciu acordat imperialismului rus, în eventualul lor efort de recunoaștere a „statului transnistrean”. Poziția identitară antiromânească, în esență, a guvernării de la Chișinău nu poate justifica un act neprietenesc de promovare a separatismului transnistrean la București. E discutabilă în sine și valoarea unui sondaj de opinie într-un regim de tip sovietic. De parcă nu era suficient „referendumul” din 2006!

Rezultate previzibile

Rezultatele studiului erau previzibile, ele reflectă și confirmă încă o dată, dacă era nevoie, eficiența propagandei rusești. Faptul că majoritatea transnistrenilor, 43 la sută, ar prefera să se identifice drept ruși, mult peste ponderea transnistrenilor de etnie rusă, ar trebui interpretat ca un succes continuu al rusificării, nu al „transnistrizării” și, cu atât mai puțin, această cifră ar fi o dovadă de relații armonioase, model, între diferite etnii, cum pretind separatiștii. Puțin peste 10 la sută din respondenți consideră că pentru transnistreni este mai potrivit numele de „moldoveni”, iar „ucraineni” preferă să se numească și mai puțini, deși ponderea lor e de o treime din populație, ceea ce ar sugera că „transnistrizarea” (37%) e de fapt un proces legat de demonizarea Ucrainei și a Republicii Moldova (demonizare care se reflectă și în speranțele „parteneriale” ale transnistrenilor, îndreptate, preponderent (92%!), spre Rusia, în dezacord evident cu realitățile economice, care atestă că exporturile transnistrene spre Rusia se reduc pe an ce trece, coborând spre 10%).

Numărul doritorilor de a se identifica drept „transnistreni” ar putea scădea în perspectiva unei schimbări de atitudine față de Ucraina și Republica Moldova, când creierele transnistrenilor nu vor mai fi spălate cu „detergent” antiucrainean și antimoldovenesc/românesc. Dar e posibilă o asemenea schimbare? – aceasta-i întrebarea la care ar trebui să răspundă un studiu util.