„Protevizarea” JurnalTV-ului?
8945
Semne diacritice
Privit în alb și negru, cazul JurnalTV e cât se poate de clar: asistăm la un „atac mișelesc al puterii corupte și ilegitime asupra libertății de exprimare, presei libere și independente”; Plahotniuc asediază „ultimul bastion în calea acaparării statului de către crima organizată” etcetera.
Chiar dacă metafora cu „ultimul bastion” în epoca internetului e un pic exagerată, iar „atacul mișelesc” e de fapt un eșec managerial și economic, regimul actual își are cu certitudine partea sa, esențială, de vină. În Republica Moldova nu sunt create condiții pentru ca presa să existe ca afacere, decât dacă servește puterea. Despre aceasta se vorbește și în ultima declarație a Jurnal TV: „Lipsa unui măsurător obiectiv şi independent al audienţei TV şi monopolul total pe piaţa publicităţii au avut drept scop final îngenuncherea Jurnal TV şi lipsirea de orice mijloace financiare fără de care devine imposibilă funcţionarea unei televiziuni”.
Sigur, sistemul care asfixiază presa independentă a fost creat înainte de a fi apărut Jurnal TV, unul dintre autori și beneficiari fiind cu siguranță Plahotniuc. Puțini oameni de afaceri vor risca să supere puterea, cumpărând publicitate de la mass-media independentă sau de opoziție, cum este Jurnalul, nu e neapărat să fie avertizați în mod direct, să li se spună deschis să nu facă acest lucru.
Nu e neapărat ca proprietarii sediului închiriat de Jurnal TV să fi primit indicații de a rezilia contractul cu această televiziune. Dorința de a scăpa de un locatar care se află de mai mulți ani în război pe viață și pe moarte cu Plahotniuc și le poate cauza „mari neplăceri” e cât se poate de firească, în situația în care business-ul depinde foarte mult de relațiile cu puterea.
De ce acum? De ce acum când starea economiei nu le surâde proprietarilor imobiliari, spații libere de închiriat oferindu-se câte vrei în Chișinău, un client pentru 2 230 de metri pătrați câte le ocupa Jurnal TV nu găsești ușor (cu un preț minim de doar 10 euro metrul pătrat, suma chiriei se ridică la peste 22 de mii de euro lunar)?
De ce acum când Plahotniuc vrea să demonstreze că s-a schimbat „la față”, că e pornit să construiască un „stat de drept” și să realizeze toate angajamentele asumate în acordul de asociere cu UE, inclusiv libertatea presei, consolidarea mass-media independente. E posibil oare ca el să sfideze în acest mod „partenerii de dezvoltare”, care l-au ajutat să mențină Republica Moldova pe linia de plutire?
De ce nu? Dacă a fost posibilă inițiativa privind „liberalizarea capitalului și stimularea fiscală” care, dacă se transformă în lege, ar legaliza tot ce s-a furat până acum din buzunarul public și i-ar încuraja pe hoți să fure în continuare, cu atât mai mult nu se exclude o acțiune împotriva Jurnal TV, post greu de suportat pentru un „coordonator”.
Pe de altă parte, unele detalii din relația chiriașului și administrației Skytower nu corespund unei descrieri în alb-negru. Primul e că administrația Jurnal TV recunoaște că s-a mai întâmplat să nu plătească chiria la timp. În notificarea privind rezilierea contractului trimisă de administratorul Skytower la 18 noiembrie 2016 se vorbește despre o neachitare „sistematică” și o datorie de peste 2,6 milioane de lei (circa 130 de mii de euro), de unde rezultă, conform unor calcule estimative, că Jurnal TV a întârziat cu achitarea chiriei și serviciilor timp de patru luni. E cam multișor și nu mai pare chiar atât de imposibil ca răbdarea proprietarilor de
Putem deduce așadar că Jurnal TV se confruntă cu probleme financiare serioase și mutarea în alt sediu, mai puțin costisitor, este o necesitate urgentă. De aceea, rezilierea contractului de chirie ar putea fi provocată de el însuși, adică de proprietarul postului. Astfel obține 1) un prilej de a se victimiza, dând un impuls nou mișcării protestatare, chemând lumea să protesteze „masiv”, 2) poate abate atenția de la problemele sale financiare și 3) poate reduce fără conflict o bună parte din personal, păstrând doar programele politice.
Lucrurile se prezintă ca și când rezilierea contractului, cerută de Plahotniuc, nu problemele financiare au determinat modificarea grilei de emisie și disponibilizarea masivă de jurnaliști. Scandalul „atacului mârșav” asupra „ultimului bastion” al luptei cu oligarhia îi face pe unii colegi de-ai noștri să se împace cu manipularea (și chiar să regrete soarta NIT), iar cei cărora nu li s-a mai găsit loc
Societatea scapă de grija lor și nu-și mai bate capul de sursele obscure de finanțare ale Jurnal TV. (Presa lui Plahotniuc leagă dificultățile financiare ale „bastionului” cu arestarea lui Filat și Platon, ceea ce nu pare imposibil). Ca să supraviețuiască, postul se restrânge, devine mai compact, adoptă strategia de supraviețuire a Pro TV, numai că, spre deosebire de acesta, Jurnal TV, având o formațiune politică în cârcă, va face ceea ce a făcut și până acum: va urmări să provoace alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova.
13.08.2025
11:00
2459
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3693
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93476
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53751
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36736
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37082
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37729
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
38016
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38479
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38176
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38067
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38085
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
26.05.2026
16:00
3
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
263
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
510
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
363
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
614
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
813
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
687
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
860
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
483
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
680
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
875
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
843
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
679
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
907
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
783
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
764
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
655
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
755
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
603
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
598
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
701
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
905
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
714
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
656
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
719
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
Horoscopul zilei 26.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














