Platforma „DA” ca partid și Partidul „DA” ca platformă

Semne diacritice // În condițiile când un președinte „ales de popor” are exact aceleași atribuții ca și cel ales de Parlament, rolul său în dezoligarhizare nu se poate deosebi decât în funcție de temperamentul fiecăruia dintre ei

După protestul de duminică, 24 aprilie, se discută aprins despre parcursul Platformei „DA”, ce trebuia să fie și ce a ieșit din acest proiect promițător. În mod paradoxal, liderilor „DA” li se reproșează, pe de o parte, că au transformat platforma în partid, iar pe cealaltă parte, că nu manifestă suficientă inventivitate în căutarea formelor de mobilizare a cetățenilor, că le lipsesc programe economice, sociale, culturale, care țin de activitatea de partid (mă refer în special la comentariul lui Vitalie Sprânceană de la Platzforma).

În unele descrieri, Platforma „DA” arată ca un fel de mesia al societății civile, care ar fi apărut să-i însuflețească și să-i unească pe umiliții cetățeni de toate culorile etnolingvistice și (geo)politice în lupta cu sărăcia, corupția, pasivitatea și alte sechele culturale și civilizaționale. Așa ceva rar există în realitate, e mai curând rodul unei „mitologii” ce însoțește, de obicei, mișcările sociale, e un fel de licorn născut de imaginația activiștilor civici.

În realitate, Platforma „DA” nu a existat decât o scurtă perioadă, cât a durat înlocuirea lozincii „vrem miliardul înapoi” cu „vrem țara înapoi”. Dacă prima lozincă era eminamente socială și, implicit, economică, cea de-a doua - esențialmente politică, implicând platformiștii în lupta directă pentru putere. Scopul întoarcerii miliardului furat și al pedepsirii hoților, care i-a unit ocazional pe membrii platformei, a fost trecut pe planul doi, lansându-se ultimatumul demiterii președintelui, demiterii Guvernului și al alegerilor anticipate.

Ceea ce nu e neapărat rău, doar că e altceva, e o abatere de la scopul inițial și atinge interesele, simpatiile politice și geopolitice ale multor cetățeni, dar și, de ce să ascundem, ale aliaților sau „partenerilor de dezvoltare” ai R. Moldova. Indiscutabil, „politizarea” platformei a determinat o schimbare de percepție, de atitudine față de aceasta.

Este surprinzător și dificil de explicat de ce a devenit președintele R. Moldova, o figură cu funcții simbolice, „sacul de box”, întruchiparea răului suprem pentru liderii Platformei „DA”. (Se vorbește că Nicolae Timofti ar fi atras furia daiștilor, după ce a refuzat să semneze o grațiere, dar informația, deși verosimilă, se cere verificată.) Pornită pe drumul politicii, Platforma nu s-a oprit aici. Energia protestatară în legătură cu prădarea BEM a fost direcționată spre amendarea modului de alegere a președintelui, anularea imunității deputaților și reducerea numărului de parlamentari, obiective discutabile, care ridică semne de întrebare în privința competenței și independenței liderilor „DA”.

În condițiile când un președinte „ales de popor” are exact aceleași atribuții ca și președintele ales de Parlament, rolul său în dezoligarhizare nu se poate deosebi decât în funcție de temperamentul fiecăruia dintre ei. Dacă Plahotniuc reușește să-și asigure alegerea unui număr necesar de deputați în Parlament, de ce nu ar reuși să asigure alegerea unui președinte loial? Iar anularea imunității deputaților și reducerea numărului acestora e chiar în folosul oligarhiei, căci subminează opoziția și puterea legislativă în general.

Prin aceste „soluții” impregnate de populism, purtând marca distinctă a politicianismului sau diletantismului politic, creându-le cetățenilor false așteptări, din pupa Platformei „DA” a ieșit la lumină o nouă formațiune politică proeuropeană. „DA” a devenit partid înainte de a declara că nu are de gând să se transforme în partid. Astfel se explică și de ce intelectualii nu au răspuns la chemările liderilor „DA” de a li se alătura.

Ca să rămână la proiectul unei platforme civice, care să unească toți cetățenii R. Moldova, indiferent de simpatii politice și geopolitice, liderii „DA” ar fi trebuit să insiste până în pânzele albe asupra întoarcerii miliardului. Ar fi greu de găsit un cetățean indiferent față de jaful băncilor, pe când alegerile anticipate nu pot să întrunească unanimitatea printre alegătorii proeuropeni - o demonstrează numărul de participanți în scădere la mitingurile „DA”. Intenționat sau nu, liderii „DA” au făcut jocul oligarhiei. Încercând să se dedubleze, evoluând ba ca lideri de partid, ba ca lideri de platformă, cerând ba întoarcerea miliardului, ba alegeri anticipate, riscă să rateze ambele ținte.

Partea bună e că, prin apariția Partidului „DA”, unii cetățeni au obținut o alternativă de vot. Problema e că, acționând politic, ca un partid, echipa „DA” – eterogenă din punct de vedere ideologic, fără o identitate doctrinară clară – nu corespunde acestei schimbări, rămâne a fi una de platformă civică.