Plahotniuc trebuie să meargă la discuții cu Maia Sandu
7508
Semne diacritice
Și tactica partidelor de opoziție proeuropeană, care demonizează PD-ul, indiferent de ceea ce face, nerecunoscându-i nici măcar unele acțiuni pozitive pe care le întreprinde și pe care le apreciază FMI sau UE, și tactica PD care demonizează PAS-ul și celelalte partide proeuropene lasă puține șanse de „reactivare” a electoratului proeuropean cuprins de lehamite și dezgust. E corect să pledăm pentru condiționarea asistenței financiare din partea României și UE, dar partidele proeuropene își taie creanga de sub picioare, dacă cer stoparea finanțării.
PAS și alte partide proeuropene nu sunt obligate să declare că vor face alianță cu PD, căci și-ar putea pierde o parte din simpatizanți, dar, dacă se păstrează actualele tendințe, ele vor fi nevoite să aleagă între PD și PSRM. Dacă cei aproape 50 la sută din alegători care nu au de gând să se prezinte la secțiile de votare nu se vor răzgândi, PSRM va fi în câștig, căci alegătorii săi nu vor lipsi la secțiile de votare, fiind mobilizați de Putin să dea „lovitura” cea mare. Și e o eroare mare să se mai țină batista pe țambalul integrării europene, să nu se vorbească despre pericolul revanșei dinspre o Rusie amețită de sângele vărsat în Ucraina. „Binomul” Plahotniuc-Dodon trebuie desfăcut, descompus.
Binomul fals Năstase-Sandu
Totuși, de comportamentul PD mai mult decât de PAS depinde viitoarea alianță între aceste și, eventual, alte partide proeuropene. Aroganța, care s-a manifestat îndeosebi în faza inițială a schimbării sistemului electoral, îi joacă PD-ului festa. Efectul putea să fie altul dacă, înainte de a se lua decizia de schimbare a sistemului electoral, liderul PD organiza o discuție între formațiunile politice. Iar războiul cu PPE, s-a mai spus, este nu doar o greșeală, este o prostie.
PD trebuie să-și revizuiască tactica, să-și asume un rol exemplar, în numele integrării europene, pe care vrea să o introducă în Constituție. Guvernarea trebuie să înceteze hărțuirea PAS și a celorlalte partide de opoziție, a primarilor și funcționarilor care nu vor să adere
Și, cu certitudine, dispoziția electoratului proeuropean se va schimba în bine, dacă vor vedea că guvernarea caută cu adevărat miliardul furat și are de gând să-i pedepsească pe toți cei implicați în fraudă. Sună utopic?
Problema Plahotniuc
Dacă Plahotniuc nu vrea să mai fie considerat oligarh, ci politician, el trebuie să se comporte ca un politician. Ca un politician european. Propunerea Maiei Sandu de a-și încrucișa spadele la televiziunea publică îi oferă posibilitatea să vorbească despre niște chestiuni pe care le-a evitat, dar nu le va putea evita la nesfârșit. În viitoarea campanie electorală, liderul PD va fi întrebat cu siguranță de ce Procuratura Generală, CNA, BNM, care, prin partajare, le-au revenit democraților, au urmărit pasiv cum se scot sacii cu bani din BEM, cum sunt prădate rezervele BNM, fără să intervină și să-i prindă pe hoți? Și de ce procurorul general din acea perioadă, Corneliu Gurin, nu a fost pedepsit, ci lăsat să plece „cu capul sus” și „satisfacția datoriei îndeplinite”? Și care e interesul PD în concesionarea Aeroportului Chișinău, de s-a opus acțiunilor de reziliere a contractului care prejudiciază statul Republica Moldova? De ce justiția noastră „reformată” aplică duble standarde față de cetățenii Republicii Moldova? Etcetera.
Plahotniuc va trebuie să explice de ce PD nu s-a opus „optimizării” numărului de școli, fenomen specific tuturor statelor cu probleme demografice similare cu ale noastre (o dovadă este că școlile cu puțini elevi se închid și în Rusia lui Putin), și cât va costa renunțarea populistă de acum la acest proces, ce consecințe va avea pentru calitatea educației? Și când va fi reluat? Nu cumva după alegerile din 2018?
Maia Sandu, pe de altă parte, va trebui să demonstreze cu date concrete, nu doar „publicistic”, că Plahotniuc a uzurpat puterea în stat. Faptul că liderul unui partid de guvernământ mai face uneori declarații care vizează activitatea Guvernului sau Parlamentului îl observăm și prin alte părți (în România, de exemplu), ca și migrări de deputați dintr-un partid în altul, pentru a rămâne la putere.
Așa că șansele de succes nu sunt totalmente de partea liderului PAS. Plahotniuc trebuie să ridice mănușa aruncată de Maia Sandu și să le demonstreze cetățenilor că nu e un monstru, că nu se teme de o confruntare publică. Faptul că a fost invitat la o dezbatere este deja un pas în întâmpinarea sa. Refuzând, ar confirma că este o persoană care are ceva de ascuns, care vine în fața presei, își spune textul și dispare în umbra oligarhatului.
PS: În comentariul de luni ne vom referi la decizia ingenioasă a Curții Constituționale care nu-i mai lasă lui Dodon mutări bune, ci numai rele.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
28.07.2026
19:12
28.07.2026
19:07
28.07.2026
19:01
28.07.2026
18:27
28.07.2026
18:21
28.07.2026
17:44
28.07.2026
17:24
28.07.2026
16:54
28.07.2026
16:35
28.07.2026
16:33
28.07.2026
16:00
28.07.2026
15:31
28.07.2026
15:09
28.07.2026
14:52
28.07.2026
14:37
28.07.2026
14:29
28.07.2026
14:21
28.07.2026
13:57
28.07.2026
13:55
28.07.2026
13:39
28.07.2026
13:33
28.07.2026
13:17
28.07.2026
12:46
28.07.2026
12:23
28.07.2026
12:09
Parlamentul introduce un sistem semicentralizat de recrutare și noi reguli de etică pentru funcționarii publici
Deputață britanică din Suffolk dă în judecată xAI după ce chatbotul Grok a generat imagini sexuale false cu ea
Ședință de Guvern convocată de Bolojan la ora 20.00, pe fondul grevei din sănătate și al disputelor pe legea salarizării
Parfumurile LA’VENTI, retrase de pe piață după ce ANSP a depistat substanțe interzise în compoziție















