Plahotniuc care ne unește?

Semne diacritice

Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” a împlinit sâmbăta trecută 25 de ani de la fondarea sa, dar niciuna dintre persoanele oficiale de prim rang, nici măcar un ministru în exercițiu, niciun politician de calibru statal nu a considerat că ar merita să dedice niște minute din prețioasa lor activitate acestui eveniment cultural.

Negocierea unei noi majorități parlamentare, identificarea viitorului prim-ministru să-i fi epuizat peste măsură, așa încât nu mai sunt capabili de ieșiri în public? Oricum, e și un semn că încă nu au pornit la vânătoarea de voturi, că campania electorală încă nu a început, prin urmare mai există șanse ca, până la 29 ianuarie, Republica Moldova să aibă în sfârșit un nou guvern. Și anunțul de luni dimineață al lui Plahotniuc că iese din umbră și revine la funcția de prim-vicepreședinte al PD (nu s-ar cere și o decizie a partidului în acest sens?) pentru a forma o majoritate parlamentară stabilă, care să fie capabilă să aleagă nu numai premierul, ci și șeful statului vine să confirme impresia că alegerile parlamentare anticipate nu intră în calculul său și vor fi evitate.

De altfel, unii pun la îndoială faptul că odiosul oligarh și-ar fi dorit cu adevărat postul de premier, văzând în demersul agresiv al democraților la adresa președintelui Nicolae Timofti o stratagemă de abatere a atenției publicului de la candidatul real al lui Plahotniuc, pentru a-l introduce în scenă ca pe un salvator, ca pe o persoană de compromis rezonabil.

Din punctul nostru de vedere, singurul oligarh de importanță națională are toate motivele să râvnească funcția de premier, care i-ar legitima sistemul construit până acum, aflat în pericol, indiferent de numele viitorului premier, prin natura relațiilor R. Moldova cu UE și SUA.

Devenind un nume de speriat în presa internațională, Plahotniuc personal se află în pericol, căci Gurin și Chetraru nu îl vor putea proteja la nesfârșit. Situația sa e prea șubredă ca să se lase antrenat într-un „circ” cu consecințe neclare, să se expună benevol, să atragă asupra numelui său lovituri din toate părțile. Faptul că i-a însoțit pe Lupu, Candu și Diacov la reședința prezidențială de la Condrița nu seamănă a teatru, ci mai degrabă a gest de disperare, trădează seriozitatea intențiilor sale.

Apoi, în pofida capacităților „sofisticate” care i se atribuie, el nu este lipsit de vanitate și orgolii, de reflexe provinciale, de dorința de a demonstra că e „cel mai tare în parcare”. Dacă era altfel, nu se ajungea la demiterea Guvernului Streleț, lucrul acesta îl înțeleg foarte bine, conform sondajelor, nu numai europenii, ci și majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Supărarea liderilor PD pe Andi Cristea, șeful Delegației Paramentului European pentru Republica Moldova, care le-a pus întrebări incomode e încă o dovadă că Plahotniuc e în criză, de nervi și de idei, o criză care seamănă a sminteală. Căci numai în această stare poate să-ți vină gândul să încerci înlocuirea lui Cristea ca șef de delegație.

Acum, oligarhul atotputernic lasă să se înțeleagă că are girul „mai multor parteneri externi”, dar și al unor „membri ai corpului diplomatic” să asigure „stabilitate politică” în Republica Moldova, pe care tot el a periclitat-o până acum. „Scopul meu și al PDM este să participăm la crearea unei majorități care să asigure un suport politic consistent pentru ceea ce are nevoie Republica Moldova acum: o terapie de șoc, care să o scoată din criza în care se află, atât economic și social, cât și politic”, a anunțat Plahotniuc cu aplomb oligarhic. De parcă ar fi lipsit până acum și e străin de prădarea cetățenilor acestui stat. Dar cine să-l creadă în afară de „partenerii” săi anonimi?

Este evident că, prin reintratul în circuit oficial, liderul real al PD caută o soluție pentru a-i scoate din joc pe liberal-democrații care și-au dezlegat mâinile și nu se mai supun șantajului, nu-l acceptă ca premier. Chiar ardem de nerăbdare să vedem cum îi va aduna într-o singură coaliție pe liberali, popular-europeni și comuniști. Primul pas a și fost făcut: 14 deputați PCRM, în frunte cu Reșetnicov, au și părăsit partidul pentru a forma o platformă social-democrată. O platformă „Pentru Moldova”, firește.