O absență la vot cât o trădare a României


Semne diacritice
Alegerile parlamentare din România le-a câștigat, conform datelor preliminare, așa cum au și prezis sociologii, partidul cu cel mai loial și disciplinat electorat, PSD, care, din punctul de vedere al multor cetățeni români, se află într-un oarecare grad de rudenie cu defunctul, dar mult regretatul de unii, PCR. PSD are privilegiul, oarecum similar cu al PCRM și al PSRM de dincoace de Prut, de a-i atrage pe nostalgici, pe cei care depind mult de „dărnicia” statului.
Alegători s-au lăsat luați și de valul unor speculații îndreptate împotriva străinilor. Faptul că s-a mizat pe unele teme asemănătoare cu cele din campania pentru Brexit în Marea Britanie, dar și în alegerile prezidențiale din SUA, reflectând un trend internațional, nu îi „înnobilează” pe politicienii și mediile de peste Prut care au recurs la ele.
Prezența generală la vot fiind foarte scăzută, de doar 39,49%, ponderea alegătorilor conștiincioși ai PSD a crescut peste 45 la sută. Absenteiștii, inclusiv absenteiștii din Republica Moldova, unde s-au prezentat de peste două ori mai puțini votanți decât la alegerile precedente, au făcut de fapt jocul PSD.
Partidele concurente nu s-au prea obosit de data aceasta să lupte pentru voturile alegătorilor din Republica Moldova, nu au implicat în campanie, ca în alegerile precedente, partidele-partenere, crezând probabil că e suficient faptul de a fi trecut pe liste niște basarabeni. Totuși, pasivitatea vizibilă a cetățenilor români din stânga Prutului, concentrați și pe alegerile prezidențiale care încă nu s-au încheiat definitiv, ar putea să mai aibă o explicație, legată de pasivitatea alegătorilor din Țară, de o anumită stare de spirit care a circulat și li s-a transmis de peste Prut.
În mod paradoxal, lehamitea generală s-a suprapus, din punctul nostru de vedere, cu niște începuturi promițătoare în România. Ne referim nu numai la ceea ce face DNA, suscitând invidia cetățenilor din statele limitrofe, dar și la faptul că economia românească pare să obțină în sfârșit autonomia necesară față de jocurile politicianiste. E o nepăsare soră cu trădarea, cu abandonarea luptei împotriva corupției, a procesului de înnoire a României.
Victoria social-democraților, aflați în parteneriat cu PD-ul lui Plahotniuc, ar putea să întărească relațiile Bucureștiului cu Chișinăul, iar problemele cu justiția pe care le au unii lideri de primă mărime ai PSD - să-i facă să privească cu înțelegere, dacă nu chiar cu simpatie la omologii lor de dincoace de Prut cu probleme similare, influențând modul de abordare a concepției de justiție independentă și zelul cu care guvernarea PD va contribui la emanciparea puterii judecătorești din Republica Moldova.















































































